Dacă Norvegia e democrată, eu sunt radical islamic

Probabil cazul familiei Bodnariu este prilejul care aduce în atenția noastră jocurile unei organizații ce nu este controlată de stat, putredă până în măduva alcătuirii ei.

M-am născut la câțiva ani după Revoluție și inevitabil am crescut cu amintirile despre „atunci”, privarea de căldură, electricitate, libertatea de a-ți exprima opțiunea politică sau religioasă, aceasta în caz că nu coincidea cu trendul partidului.

Când am crescut am devorat cărțile în care diferite personalități își povesteau experiența de ispășire a pedepsei în „Centrele de reeducare” (a se citi Canal sau lagăr), pedepse pentru răzvrătire la adresa partidului, legături cu Occidentul și organizarea de întâlniri pe ascuns cu scopul tulburării liniștii publice și conspirație împotriva „tovarășului”.

M-am considerat privilegiată pentru că m-am născut aici și acum, într-o societate (care se vrea) democrată. Încep să-mi pun întrebarea care sunt pericolele și riscurile democrației, dincolo de aspectele de fațadă, ca dreptul la opinie, accesul la informație și alte câteva așa zis fundamentale.

Este bine cunoscută concepția conform căreia normalitatea este dată de normă, adică de majoritate. Dacă 70% din populația lumii ar avea un ochi în mijlocul frunții, eu, care am doi ochi, aș fi considerată o abatere de la normă – atipică, anormală.

Gabriele Kuby, sociolog, afirmă: „Desi acum pare a se promova libertatea, toleranța, anti-discriminarea și alte asemenea vorbe, acestea sunt de fapt găunoase și sunt în realitate folosite pentru a răsturna valorile și a induce oamenii în eroare, manipulându-le mintea – așadar, iată că sunt destule asemănări cu ideologiile totalitare. O altă asemănare stă în faptul că se încearcă să li se refuze părintilor puterea de decizie cu privire la copiii lor și educația acestora. Vor să distrugă familia, să dezrădăcineze oamenii, să le distrugă identitatea, iar această distrugere merge mai profund ca niciodată”.

Fac apel la informațiile acestea pentru că încep să nu mai fiu mirată de faptul că statul știe care este „binele copilului” mai presus de familie, că această organizație, Barnevernet, urmărește doar „interesul copilului”. Interes care se referă la a lua copilul din familia biologică, fără un proces transparent și cu presiuni asupra familiei.

Va reamintesc că ceea ce este legal, nu este neapărat și moral: sclavia a fost legală, Holocaustul, de asemenea, a fost legal.

Mă întreb ce spun psihologii dezvoltării din Norvegia despre trauma pe care cinci copii o suferă, despărțiți de familie. Traumă de pe urma căreia sunt necesare eforturi susținute și constante pentru a o remedia, plus ajutor specializat.

Oare dorm toți cu Interpretarea viselor în mână?

Mă rog și sper, ceea ce vă recomand și vouă.

„Imediat după Crăciunul însângerat, un tânăr a alergat în munți la o mânăstire, să-i spună unui monah cu părul nins de credința lui curată că „Țara-i liberă, comunismul a cazut”. Bătrânul monah nu s-a bucurat. A ridicat încet capul din pământ, l-a privit în ochi și i-a spus: „Abia acum începe iadul. S-a tăiat capul viperei, iar veninul se împrăștie acum în tot corpul.” Pateric contemporan