Atacurile de panică fac parte din categoria tulburărilor de anxietate, fiind un episod distinct de teamă intensă, acompaniat de o serie de senzaţii fiziologice (palpitaţii, dureri în piept) şi simptome cognitive (credinţa că voi muri sau voi înnebuni).
Prevalenţa în populație este de aproximativ 2,7%, iar vârsta de debut este între 15 şi 24 de ani şi între 45 şi 54 de ani.
Atacurile de panică se caracterizează prin: palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac, transpirații, tremur sau trepidație, senzație de strangulare a respirației sau sufocare, durere sau disconfort precordial, greață sau detresă abdominală, senzație de amețeală, dezechilibru sau leșin, derealizare (sentimentul de irealitate), depersonalizare (detașare de sine însuși), frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni, frica de moarte, frisoane sau valuri de căldură și parestezii (senzații de amorțeală sau furnicături).
Atacurile de panică sunt comorbide cu alte tulburări de anxietate, depresie și anumite tulburări de personalitate, precum cea evitantă și dependentă.
Factorii de vulnerabilitate se referă la factorii genetici, istoricul de boală și abuz, temperamentul cu indici ridicați de neuroticism și afectivitate negativă, alături de o conștientizare interoceptivă a proceselor fiziologice, ca bătăile inimii sau pulsul mărit.
De regulă, până să ajungă la psiholog, persoana care prezintă simptomele atacului de panică apelează la diverse servicii medicale, crezând că este vorba de o cauză de ordin fiziologic.
Există, însă, condiții medicale care seamănă cu simptomele de panică: hipertiroidismul, prolaps de valvă mitrală și, de asemenea, trebuie atrasă atenția că tulburarea de panică poate coexista alături de o condiție medicală precară. Trimiterea către un specialist în sănătate mintală este recomandat să se facă doar după ce au fost excluse posibilele afecțiuni fizice.
Evaluarea se face cu ajutorul interviurilor clinice, chestionarelor, fișelor de monitorizare și testelor comportamentale.
În ceea ce privește intervenția psihologică, se începe cu psihoeducația, explicând că atacul de panică este un cerc vicios, întreținut de răspunsurile fiziologice, cognitive și comportamentale la frică în situații specifice.
Este importantă analiza atacurilor de panică: când se întâmplă, ce le menține, dar și monitorizarea atacurilor între ședințe.
Inducerea simptomelor şi expunerea proprioceptivă, restructurarea cognitivă a interpretărilor catastrofice, expunerea in vivo și învățarea exerciţiilor de respirație și relaxare sunt pașii principali în ceea ce privește intervenția psihoterapeutică.
Vestea bună este că atacurile de panică se tratează cu succes încă de la primele ședințe, de aceea, dat fiind disconfortul intens produs de prezența lor, se recomandă consultarea unui psiholog sau psihoterapeut cât mai repede.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.
Alina
