Ce a însemnat anul 2022 pentru mine – emoţii pozitive şi negative

În apropierea sfârşitului de an, involuntar, mi s-a activat „contabilul” intern, astfel că în minte mi s-au înşiruit, ca şi cum o mână invizibilă ar scrie în capul meu, idei existente deja, dar pe care nu doream cu necesitate să le exprim. Oricum, pun în balanță experiențe, analizez ce a însemnat anul 2022 pentru mine, trag concluzii și îmi propun, cel puţin, să nu mai fac aceleași greșeli, ci altele… glumesc parțial!

Văd anul 2022 ca un mozaic, o îmbinare de emoții pozitive și negative, experiențe relaxante sau la limită, precum fluxul neîntrerupt al unei metropole aflate permanent în mișcare sau diversitatea unui oraș cosmopolit ce nu poate fi cuprins într-o descriere tipică.

Ca să încep într-o notă veselă, împărtășesc o experienţă mai profundă decât ar putea părea la prima vedere. Din ianuarie, am un animal de companie, eu, care am crescut considerând că toate animalele sunt periculoase.

Printr-o întâmplare, am ajuns în posesia celui mai dulce labrador auriu de pe pământ, Pango, o bilă jucăușă, de iubire și bucurie.

O nouă dimensiune a existenței mi s-a deschis în față și am început să iubesc fiecare animal, să observ frumusețea lui, dorința de conexiune, bucuria nedisimulată pe care o manifestă când te vede.

În cel mai real sens, ataşamentul față de animalul meu mi-a rescris un întreg tipar comportamental și emoțional într-un mod pe care nu l-aș fi putut anticipa vreodată.

Și acum mă întreb: cum este posibil să-ţi tresalte inima de bucurie de fiecare dată când îți vezi animalul?

Cine spune că banii nu pot cumpăra fericirea, cu siguranță, nu și-a cumpărat un labrador…

*fața lui Pango când scriu despre el, fără să-i cer dreptul de a-i folosi imaginea. 🙂

Un alt lucru pe care l-am învățat anul acesta este să nu forțez procese, situaţii. Nu este nevoie să tragi de firul de iarbă de la rădăcină pentru a crește. Natura nu se forțează să fie în etapa în care este, ci schimbarea decurge natural. Există un timp potrivit pentru fiecare aspect important din viața ta.

Altfel spus, ce este al tău va fi al tău, experiențele prin care trebuie să treci le vei traversa, oamenii care sunt meniți să rămână în viața ta vor rămâne. Nu poți forța vindecarea, iertarea, împăcarea, creșterea, maturizarea, toate lucrurile vin la timpul lor, ca să te poți bucura de ele.

Fără să dramatizez, afirm că 2022 a fost un an care mi-a solicitat la maxim resursele, dar pe acest drum am descoperit că pentru orice lucru care-ți apare în viață, există capacitățile în tine pentru a-l depăși cu bine, fie că vorbim de resurse spirituale, fizice, emoționale sau relaționale. Important este, însă, mai ales în timpuri provocatoare, să ai grijă de tine.

Cât de atenți suntem la bateria telefonului, astfel că îl punem imediat la încărcat când se descarcă și cât de atenți suntem la noi să ne refacem resursele atunci când obosim?

Simplul fapt de a-ţi încălzi mâinile pe o cană de ceai fierbinte, în timp ce-ți pui ordine în gânduri și emoții, sau zece minute în care scrii ce simți, ce trăiești în acest moment fac diferența între o stare de bine și o stare de tensiune.

În ultimele luni, după zile de muncă epuizante, mi-am pus numeroase întrebări pentru a identifica obiceiurile de la finalul zilei de echilibrare, de recalibrare a sistemului nervos după o zi tensionată, în care poate mi-am reprimat emoțiile și am îndeplinit o mulțime de sarcini logistice.

Întreabă-te şi tu ce faci pentru tine la finalul unei zile.

Omul de alături

Fiecare om merită respect pentru că este o ființă umană. Orice oferi pe lângă respect este deja o investiție și uneori este bine să te oprești pentru a te întreba cât de justificată este contribuția ta.

Desigur, cu excepția situației în care ai un copil minor și ești direct responsabil pentru a-i îndeplini nevoile fizice și emoționale sau ai semnat un contract în care sunt stipulate obligațiile pe care le-ai asumat de bună-voie, orice altceva oferi, oricui oferi, este pentru că vrei și ai decis tu să investești, fie că vorbim de o îmbrățișare, un cuvânt bun, un telefon de încurajare, un sfat, timp, energie, resurse, un zâmbet sau afecțiune.

Am crescut cu ideea că partenerul de viaţă pe care-l alegi este necesar să aibă cât mai multe calități şi mai puţine defecte. Este justificată o astfel de căutare, dar mai important decât toate este cât de deschis și disponibil este celălalt pentru schimbare, cât investește în dezvoltarea lui, cât de flexibil este când vine vorba de a-și chestiona propriile adevăruri.

Realitatea este că peste 10 ani nu vor mai conta în mod covârșitor „bilele albe” sau „bilele negre” pe care le-ai contabilizat în toţi aceşti ani, pe baza unor circumstanțe sau emoții de moment, ci cât de mult a evoluat omul de lângă tine, cât de mult este el o prezență provocatoare, încă de dorit pentru tine.

Contează cum s-a schimbat şi el între timp, cât de mult te susține în parcursul devenirii tale, cum îți arată aceasta practic, cât de flexibil este în fața provocărilor inerente vieţii.

Iubire şi răbdare

În mediul în care am crescut se considera că noi reprezentăm adevărul în materie de autenticitate spirituală. Nu am pus nici o secundă la îndoială acest aspect, până când am plecat de acasă la studii şi, atunci, un prieten mi-a făcut o incursiune detaliată în istoria religiilor și mi-a arătat lucrurile la nivel macro, mi-a explicat în amănunțime aspecte istorice și contextuale pe care nu le-am gândit vreodată.

Întreaga mea lume interioară era dinamitată, eram șocată de adevărul faptului că eu am crezut că mediul meu închis și bula mea este etalonul unei lumi.

Acum, lucrând cu oameni diferiți din toate punctele de vedere, îmi dau seama că etichetarea lor pe diverse considerente, inclusiv religioase, nu sunt criterii cu însemnătate îna­intea lui Dumnezeu.

Uneori, mă întreb, în ce mod viețile noastre profund imperfecte pot să fie bune sau măcar vrednice de a fi trăite, însă, în acest desiș, sunt fascinată de căutarea lui Dumnezeu îndreptată spre om și căutarea omului îndreptată spre Dumnezeu, dincolo de orice etichetare.

Ar trebui să ne dezlipim de acest obicei de a-i eticheta pe alții şi pe noi înşine. Observ tânjirea omului după dimensiunea spirituală, cum practica religioasă împlinește sufletul omului într-un mod în care posesiunile materiale sau experiențele nu o pot face.

Dumnezeu nu gândește cum gândim noi, nu calculează cum calculăm noi, nu se încadrează în pătrățelele noastre dogmatice, pe care uneori ne încăpăţânăm să le apărăm cu prețul vieții.

Căutarea lui Dumnezeu îndreptată spre om nu are nici un fel de etichete, ci doar iubire, multă iubire și răbdare.

Fiecare celulă din corpul nostru „strigă” după Dumnezeu, fie să găsim cu toţii răspunsurile de care sufletul are nevoie și să aflăm pacea!

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.