Contextul este că încerc prin eforturi omenești și supuse eșecului să merg cât mai des la biserică, într-o seară mi-a reușit și în timp ce vedeam la amvon câțiva bărbați de vârsta lui tata, care citeau din Biblie, m-a pălit similaritatea imaginii cu care am crescut toată viața: tata citind din Biblie în fiecare seară.
Niciodată nu mi s-a părut ceva neobișnuit în ea, până când mi-am dat seama că nu mai am parte de imaginea aceasta și cât de multă siguranță îmi transmite.
Ideea a mers mai departe și mi-am dat seama că aceasta îmi doresc de la un bărbat: să îl caute pe Dumnezeu, să lupte pentru integritate, să aibă întrebări legate de lumea lui interioară și exterioară, să fie curios (nu îndoctrinat!), să existe în el un freamăt după sens, o căutare profundă, dar plină de echilibru. Însă, mi-am dat seama de toate aceste lucruri, doar văzând o imagine cu care am crescut, dar pe care nu am băgat-o în seamă în mod real vreodată.
Cumva, mereu mi-am dorit aceste lucruri, dar alegerile mele au reflectat altceva, iar discuția despre ce prețuim versus ce alegem, m-a ținut trează până după ora două dimineața, într-o conversație cu sora mea.
Spunem mereu că viața e o chestiune de alegeri și pare că nu mai este nimic de adăugat sau de scăzut de la acest adevăr, însă alegi în viață ceea ce prețuiești, iar ce prețuiești este o altă discuție, diferită de alegeri.
Este așa de provocator să desparți ce este de preț de ce este fără preț… e așa de greu să te uiți la adevăratele valori, nu la ce izbește ochiul, dorința, contextul, nevoia.
În acel moment, m-a lovit în moalele capului revelația că toata viața am vrut valoare, dar am ales non valoarea, m-am uitat la ce izbește ochiul, am apreciat lucrurile greșite… ca urmare, alegerile mele au fost dezastruoase, multe dintre ele.
Acum, consider că este o luptă continuă în a alege ce este corect și bine, în acord cu valori care împlinesc sufletul.
Poți să-ți dorești lucruri nobile, dar să alegi altceva: apreciez autenticitatea, dar aleg falsa siguranță de sine, vreau o viață spirituală activă, dar aleg sufletul petrecerii, îmi doresc să am spirit civic, dar comoditatea e mai tentantă.
Intenția declarată este: vreau să apreciez valoarea, esența, lucruri importante cu care am crescut, dar de care sunt atât de departe.
Am întrebat câteva persoane care sunt primele trei valori pe care le apreciază la o persoană, câteva dintre răspunsuri au fost: sinceritatea, bunele maniere, simțul umorului, răbdarea, inteligența, hărnicia, maturitatea, credința.
Însă, dintre toate răspunsurile, cel mai mult mi-a plăcut răspunsul surorii mele de 10 ani, pe care îl redau întocmai: „Eu apreciez la un om sinceritatea, prezența, iubirea, atenția și să îmi zică adevărul”. Incredibil de frumos. 🙂
În final, în fața unor decizii pe care sora mea le are de luat, i-am spus: „Dacă aș avea de ales un om alături de care sa trăiesc cea mai simplă și liniștită viață, dar să știu că în inima lui există adevărate valori, pe care mă pot baza și în care pot avea încredere până la capătul lumilor, l-aș alege fără să clipesc în detrimentul celei mai sclipitoare și invidiate vieți, dar lipsită de esență și împlinire”.
M-am gândit apoi că toate lucrurile importante m-au găsit, s-au trezit în mine, atunci când mi-a fost atins afectul: iubirea, curiozitatea față de lumea înconjurătoare, căutarea lui Dumnezeu, vocația, mentorii, sportul… toate au venit când am fost pregătită, cu rolul clar de a mă ajuta să integrez părți din mine.
Uneori, pentru a separa ce este de preț de ce nu este de preț, rătăcești într-un labirint complicat, maturizarea și sensul iau timp pentru a se consolida.
*Las un paragraf din ,,Alchimistul”, opera fără vârstă a lui Paulo Coelho:
,,- De ce trebuie să-mi ascult inima?, i-a spus băiatul Alchimistului, într-o seară când se uitau la cerul fără lună.
– Deoarece oriunde ar fi, acolo va fi și comoara ta.
– Dar inima mea este neliniştită, a spus băiatul. Visează, se întreabă multe lucruri și de multe ori, noaptea, nu mă lasă să dorm.
– Ei bine, inima ta este vie. Ascultă în continuare ce are de spus […]
– Inima mea se teme de suferință.
– Spune-i că frica de suferință este mult mai rea decât suferința în sine. Și că nicio inimă nu a simțit vreodată suferință când și-a urmărit visele, pentru că fiecare clipă de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu și cu Eternitatea”.
Alina
Ai ales foarte bine domnisoara Alina, traieste viata frumos!
🙂