„Acasă”, sentimentul de apartenență pe care îl ai lângă un om

„Noi suntem mai mult decât povestea pe care ne-o spunem despre noi”. Aceste cuvinte, care aparţin psihoterapeutului meu, exprimate ca reacţie la descrierea pe care o făceam vieţii mele – dificultăţi, greșeli comise, eşuări constante în anumite domenii, nereuşite în ceea ce mi-am planificat – m-au impactat mai mult decât orice. În acel moment, creierul meu a primit o străfulgerare: într-adevăr suntem mai mult decât povestea pe care ne-o spunem despre noi înşine. Creștere, dezvoltare și evoluție, acesta este drumul vieții pentru fiecare dintre noi.

Mereu vor exista aspecte vulnerabile în viața noastră, vom avea biasuri cognitive sau dificultăți în înțele­ge­rea sau integrarea anumitor faţete din povestea proprie de viață. Este necesar să fim atenţi la cuvintele pe care le folosim atunci când vorbim despre noi.

Să fim atenţi la sintagme, expresii, dar şi la modul cum mintea noastră reconstruiește, în fiecare secundă, realitatea trecută și prezentă.

Aș compara viața cu un imens șantier de reconstrucții și reparații. O reinventare perpetuă, care începe subtil, de undeva, aproape imperceptibil, subconștient sau inconștient, și continuă în planul conștient, cu intenție.

Este în regulă să lucrezi încă la anumite concepte din viața ta, să simți că se întâmplă schimbări în sufletul tău, sub presiunea prezentului. Lucruri de care te ancorai în trecut nu mai sunt valabile acum, drumuri noi se deschid în fața ta, idei şi planuri care înainte erau străine sufletului tău.

Reinventarea este un proces dificil. Înseamnă incertitudine. Înseamnă decizii. Înseamnă maturitate. Înseamnă creștere, dezvoltare și evoluție, dar acesta este drumul vieții pentru fiecare dintre noi. Viața nu merge decât înainte, iar sensul firesc al lucrurilor este de a se extinde și aprofunda.

Priorități corecte: relațiile

Există o anecdotă spusă de fizicianul Albert Einstein unui grup de studenți, la universitatea unde preda.

În cadrul unui curs, profesorul le arată studenților un borcan gol, pe lângă care erau pietre, pietricele și nisip, și întreabă: „Care e ordinea în care poți pune toate elementele, astfel încât ele să încapă în borcan?”

Logica elementară ne spune să începem cu pietrele mari, să punem pietricele acolo unde rămâne loc, iar spațiile mici să fie umplute cu nisip.

Așa e și cu reușita unei relații, din punctul meu de vedere.

Pietrele nu sunt banii, culoarea ochilor, statutul social sau profesia. Pietrele reprezintă baza unei relații, bază care presupune compatibilitate intelectuală, emoțională, spirituală. Pietrele înseamnă curajul de a fi vulnerabil, de a putea să-i spui celui de lângă tine frământările, bucuriile, punctele tale tari și slabe, cu încrederea că te va accepta și iubi așa cum ești.

Pietrele înseamnă comunicare, onestitate, transparență, dorința de a construi ceva împreună. Pietrele înseamnă şi gesturi frumoase, tandre, iubitoare, esență, nu aparență.

Pietricelele se referă la gestionarea aspectelor care sunt importante, dar nu la fel ca pietrele. Aici mă refer la modul cum treci peste diferențele dintre voi, hobby-urile fiecăruia, relațiile cu părinții, prietenii comuni și necomuni, viața socială, cine plătește ratele, factu­rile sau pune hainele la spălat.

Cu alte cuvinte, pietricelele se referă la lucruri mărunte, dar semnificative, cărora trebuie să le faci față în cuplu. Condiția gestionării momentelor delicate e posibilă dacă pietrele există la locul lor, dacă iubirea e mai mare decât provocările și problemele zilnice.

Nisipul înseamnă tot ce umple viața noastră, începând cu momentele de vacanţă și terminând cu decizia de a cumpăra un hamster, de exemplu. Momente pe care le treci cu brio în doi, dacă, repet, la bază sunt pietrele, pietricelele și nisipul, şi nu invers.

Tot mai des aud de relații bazate pe interes și aparență, și nu pot să nu mă întreb de ce se așteaptă împlinire în relație când baza de clădire a relaţiei este profund greșită?

În primul rând, totul poate fi pierdut într-o clipă: casa, mașina, banii din cont, tot. Acestea sunt ca nisipurile mișcătoare, nu au durată sau stabilitate.

În al doilea rând, viața e prea scurtă ca să fie irosită lângă persoana nepotrivită. Viața e un capital unic. Pentru orice decizie luată, nota de plată vine în totalitate şi se decontează în ani de viață, în boli, (ne)fericire.

De aceea, este important să luăm decizii bazate pe motive corecte, căci în caz contrar, plătim foarte mult, în plus șansa şi anii au fost irosite.

Dansul relațional: autonomie și conexiune

Iubirea este ceea ce oferi cu drag și inimă deschisă.

Iubirea este un limbaj comun, universal, iubim la fel sub orice colț de cer ne-am afla.

Iubim la fel în fiecare limbă a lumii.

Fiecare cultură sau popor este unit de limba iubirii.

Oriunde te vei duce în lumea aceasta, limbajul iubirii îl vei recunoaște, chiar dacă orice altceva îți va fi străin. Privirea caldă, gri­ja, pro­tecția, preocuparea discretă sau evidentă pentru binele celuilalt, renunțarea la binele de mo­ment pentru a-i fi celuilalt bine, îmbră­ți­șarea, îndeplinirea nevoilor, dragul de celălalt, toate aceste nu pot fi confundate, simulate sau neînțelese de cineva.

Împărțim cu toți, indiferent de bucățica de lume în care trăim, limbajul atât de comprehensibil al iubirii. Dragostea te învață limbajul de iubire al celuilalt, de aceea investește în ea şi construiește relația.

Limbajul iubirii este cel mai ușor și intuitiv lucru din lume, dar în acelaşi timp şi cel mai complicat, pentru că înseamnă să te laşi „văzut” de celălalt, să-i oferi putere asupra ta, să fii vulnerabil.

Iubirea nu face rău. Iubirea este bunătate și acceptare deplină. Iubirea este respect pentru cealaltă ființă umană, pentru alegerile ei, pentru tot ceea ce o reprezintă. Iubirea exclude judecata, condamnarea, critica.

M-am tot întrebat: acasă este un loc sau o persoană? Răspunsul a venit treptat, dar și cu ajutor din partea unei persoane dragi. Acasă este sentimentul de apartenență pe care-l ai lângă un om, sentimentul că nimic rău nu ți se poate întâmpla lângă el, siguranța că orice va veni în viața voastră, se va găsi o cale de rezolvare: el este acolo, ea este acolo, sunteți împreună.

Acasă este locul nostru de siguranță, dar îmi relevă şi slăbiciunile care-mi sunt ascunse… acasă mă smerește, acasă îmi vorbește despre iertare.

Puterea de a ierta ne este dată când ne smerim, când recunoaștem că suntem supuși greșelii, iar de aici se construiesc încrederea și conexiunea.

Un om care te iubește este un om care îți protejează vulnerabilitățile, îți știe punctele slabe, îți cunoaşte sentimentele interioare și evită să îți apese butoanele sensibile sau cel puțin nu o face intenționat. Iubirea protejează vulnerabilitățile.

Îmi doresc pentru mine, dar și pentru voi, dragi cititori, să trăim o viață cu iubire, cu echilibru, cu bunătate, cu relații sociale împlinitoare și cu o vocație care să ne ofere sens.

*O familie de elefanți dormind, surprinși de o dronă, mi-a umplut sufletul de duioșie… și sentimentul de „acasă”.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.