Iubite Tată,
Îți mulțumesc pentru fiecare seară în care ai stat cu noi de vorbă până după miezul nopții.
Îți mulțumesc pentru serile pe care le petreceam cântând împreună, rugându-ne, râzând, glumind.
Îți mulțumesc pentru fiecare seară în care erai atât de obosit, dar ne povesteai din copilăria fericită pe care ai avut-o.
Îți mulțumesc pentru fiecare seară în care ne așteptai în bucătărie până de întorceam de la prietenii noștri, ne întrebai cum a fost, ce am făcut, ascultai toate poveștile și dramele noastre din iubire.
Îți mulțumesc pentru că în miez de noapte ne pregăteai mâncarea dacă te trezeam, o făceai cu drag, cu glume, cu povești.
Îți mulțumesc pentru fiecare noapte în care vomitam, aveam febră, mă dureau măselele, ai stat neobosit lângă mine.
Îți mulțumesc pentru zecile de pahare cu apă pentru care te trezeam nopțile, nu ai spus niciodată să merg să îmi iau singură.
Îți mulțumesc pentru că atunci când aveam coșmaruri veneam la tine să te rogi să visăm frumos, ne primeai lângă tine.
Îți mulțumesc că nu ți-a fost greu să ne duci peste tot pe unde mergeai, erai chiar bucuros.
Îți mulțumesc pentru fiecare compunere și desen pe care le făceam împreună pentru școală.
Îți mulțumesc pentru fiecare drum pe care l-ai făcut cu noi la dentist, doctor, urgențe, orchestră, sport, școală.
Îți mulțumesc pentru diminețile de sâmbătă și duminică cand ne făceai pâine prăjită, pâine în ou, ceai, ne pregăteai de biserică, ne ștergeai pe toți cu un prosop umed.
Îți mulțumesc pentru fiecare mâncare pe care ne-o făceai cu drag, pentru sendvișurile cu prea multă margarină și salamul tăiat prea gros, pentru ciorbele terapeutice, pentru tocănița de ciuciuleți, ciocolata de casă, pentru vestitul hamburger ca la Bogatu..
Îți mulțumesc că ne complimentai mereu mâncarea, gustai cu drag experimentele noastre culinare, spuneai că nu ai mâncat ceva mai bun.
Îți mulțumesc pentru sutele de kilograme de miere, legume și fructe pe care le aduceai cu spatele, fie de la țară, fie de la grădină, iar noi fugeam înspre tine și te întrebam pe rând ”ce ne-ai adus bun, ce ne-ai adus?”.
Îți mulțumesc pentru că ai plâns alături de mine când veneam și îți spuneam să te rogi, altfel o să mi se rupă inima de durere.
Îți mulțumesc că m-ai acceptat necondiționat în fiecare etapă.
Îți mulțumesc că nu ai ridiculizat nicicând suferințele noastre, poveștile noastre, experiențele de peste zi.
Îți mulțumesc că atunci când veneam triști să povestim ce ni s-a întamplat plecam cu zâmbetul pe buze, ca ne-ai lăsat cu aproape 100 de vorbe de duh, cea mai frecventă fiind să ne pocăim.
Îți mulțumesc că ne-ai oferit libertate, ne-ai lăsat să ne exprimăm, să explorăm, să ne spunem părerea, să alegem, să ne facem prieteni, să îți punem zeci și sute de întrebări.
Îți mulțumesc că nu mi-a fost nicicând frică să îți spun ce am făcut, unde am fost, ai avut încredere în mine, în noi.
Îți mulțumesc pentru fiecare îmbrățișare, pupat pe cap, mângâiere, vorbe de alint, de încurajare, de laudă, de bine, binecuvântări.
Îți mulțumesc că nu ne-ai respins nici atunci când am fost răzvrătiți, mofturoși, încăpățânați, îndărătnici, neascultători, răi, nesupuși, știam că tu ne ierți și nu ții supărare, am contat pe iubirea ta nemărginită față de noi.
Îți mulțumesc că ai văzut lumina din fiecare dintre noi, ne-ai vorbit de bine, te-ai mândrit cu noi, cu micile noastre realizări.
Îți mulțumesc că ne-ai primit cu drag prietenii.
Îți mulțumesc că nu ți-a fost niciodată greu să ne ceri iertare, chiar plângând.
Îți mulțumesc pentru modelul de parentalitate sănătoasă și autentică.
Îți mulțumesc pentru fiecare rugăciune, dimineața, seara, la plecările mele.
Îți mulțumesc că prin relația cu tine, relația cu Dumnezeu e mai ușoară.
Îți mulțumesc că nu ai ratat nicio ocazie în care să ne susții, să ne arăți încredere, să ne lauzi, să ne spui cât de prețioși, frumoși, talentați, deștepți suntem, să ne repeți mereu de darurile pe care Dumnezeu le-a pus în noi.
Îți mulțumesc că am experimentat iubirea necondiționată, acceptarea, a fost singurul lucru de care nu m-am îndoit vreodată- iubirea ta nemăsurată pentru noi!
Se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol, dar vine Dimineața..
Te iubesc!
Geocuț