Despre lecții de zbor

După câteva întâlniri de psihoterapie cu o clientă, aflu cu surprindere că a publicat cărți, printre care și un volum de poezii. O rog să-mi citească poezia preferată și într-un moment uman și cald, dintre acelea care-ți rămân în suflet, îmi citește o poezie despre lecții de zbor. Atunci m-am gândit că încrederea în oameni este o lecție de zbor. Să oferi încredere în avans și, astfel, să-i insufli omului încredere în tot ce este și tot ce poate fi, să vezi lumina din el. 

M-am întrebat dacă e atitudinea potrivită, deși sunt convinsă că fiecare context are particularitățile lui și este necesar să fie evaluat.

Din experiență am învățat că a oferi încredere omului în avans duce în 80% din cazuri la o relație de prietenie și colaborare frumoasă.

Uneori te înșeli, dar costurile sunt semnificativ mai mici decât dacă ai privi lumea și viața cu suspiciune continuă.

La 5-10 ani, te oprești să-ţi faci o revizuire a paradigmei de viață.

Ce te (mai) definește?

Ce este important pentru tine?

S-au schimbat valorile tale de-a lungul timpului?

Ce-ți dorești pentru următorii ani din viață?

Zilele acestea mi-am amintit de împăratul roman Marcus Aurelius și cartea „Gânduri către sine însuși”, care nu a fost scrisă pentru cititori, ci este un dialog cu propriul sine, un jurnal scris în campaniile de luptă, în timp ce-și apăra granițele imperiului. „Cei care nu urmăresc cu atenție mișcările propriului lor suflet sunt, în mod inevitabil, nefericiți”, scria el.

Mi-am amintit echilibrul și luciditatea acestui dialog cu sufletul său, profunzimea lui: ce înseamnă să fii puternic centrat în tine însuți, astfel încât să nu te dezechilibreze un eveniment minor sau major.

Să nu te extazieze aplauzele și încurajările lumii și să nu te doboare critica și defăimarea celorlalți.

Tu știi cine ești. Îți cunoști gândurile. Îți cunoști faptele, acțiunile. Știi intenția din spatele lor.

Ești definit de evenimente trecătoare, atât cât te lași tu definit de ele.

Gândurile tale vor ocupa atâta spațiu în mintea ta cât le permiți să ocupe. Emoțiile vor fi consecința gândurilor tale.

Întoarcerea către sine

De ce te consumi pentru lucruri trecătoare, insignifiante?

De ce îți pierzi echilibrul, în­cercând să demonstrezi ceva, cuiva?

Întoarce-te către tine însuți cu luciditate și statornicie.

Revelația aceasta mi-a adus liniște aproape instant. M-a absolvit de dorința de a fi în­drep­tățită.

Și cum, oare, vom rezista intemperiilor vieții dacă un eveniment minor, fără implicații adânci, ne destabilizează?

Este o înțelepciune atât de simplă, de nobilă, de aplicabilă. În mod cert, nu înseamnă negarea sentimentelor, supresia sau ignorarea lor, ci întoarcerea către tine – ce ești, ce contează.

Ulterior, am realizat că atitudinea noastră ia forma trăirilor intense pe care le expe­rimentăm zi de zi. Fii calm, conștient, nu te deda impulsivității, judecății rapide și supă­rării.

Întoarce-te către tine însuți!

Este cel mai bun exercițiu pe care ți-l pot recomanda azi.

Nevoia de spiritualitate

Sub carnea aceasta, plină de zbateri și neputință, există în noi un dor nepotolit de mai mult. Poate simți imboldul acesta în minutele de dinaintea somnului sau în natură, în scurtele momente de liniște cu tine… e imposibil să nu simți.

O spun cu toată sigu­ranța și responsa­bilitatea: nu există bun mai prețios în lume decât sufletul omului, nu există lucru mai fragil, mai puternic, mai frumos în toate sensurile posibile și mai predispus la degradare.

Când soluțiile omenești se epuizea­ză, ne rămâne să apelăm la divi­ni­tate pentru îndrumare, sprijin și răspun­suri. Am învățat că Dumnezeu e su­veran peste tot ceea ce se întâmplă, iar în momentele grele ai nevoie de ancore spirituale.

Sunt situaţii în viață în care, între tine și boala sau necazul tău, nu poate sta decât Dumnezeu. Nimeni nu te poate ajuta, ești doar tu cu El, vă reglați conturile împreu­nă.

În momentele dificile, una dintre provocările majore este de a nu lăsa deznădejdea (supra­numită moartea dinaintea morții) să-și facă loc în inima ta.

Întrebările despre fericire sunt banale, cele despre sens și împlinire, nu. Ti­nerețea e vârsta întrebărilor naive, dar grave. Perioada în care îți conturezi reperele propriei rotunjimi, te descoperi. Când eram copil, credeam că adulții dețin răspunsurile la toate întrebările. Acum, realizez că acesta-i neade­vărul pe care fiecare copil îl crede.

Cumva, ne adaptăm din mers schimbărilor, găsim răspunsurile pe parcurs, atunci când avem nevoie de ele, doar să fim suficient de receptivi.

Dacă studiezi viața trei zile, poți scrie o carte, dacă studiezi viața o lună, poți scrie un articol, dacă studiezi viața în fiecare zi, nu mai poți scrie nimic, pentru că te surprinde mereu, pentru că nu mai înțelegi nimic din ea, pentru că e amețitor de complexă și nuanțată.

Fiecare început de an poate fi comparat cu o călătorie care stă să înceapă. Există anumite călătorii ce par să fie făcute pentru a ilustra viața însăși și care pot servi drept simboluri în existență.

În cartea pe care am citit-o în adolescență, „Oscar și Tanti Roz”, scrisă de Eric-Emmanuel Schmitt, este vorba despre un băiat de 10 ani care se află într-un spital de copii, bolnav de cancer, iar lunile pe care le are de trăit sunt ca o călătorie prin întreaga viață, cu pierdere, regăsire, abandon, zdrun­cinare, iubire, despărțire, boală, moarte.

Apoi, îl avem pe scriitorul și profesorul de literatură Joseph Campbell, care a introdus conceptul de călătoria eroului și elementele definitorii ale acesteia: chemarea (misiunea), prag (dedicare), gardieni (resursele de care eroul dispune, de orice fel), demonii (obsta­colele), biruința (îndeplinirea misiunii) și întoarcerea (puterea exemplului personal).

Se spune că fiecare viață, indiferent la ce vârstă se încheie, este completă, adică într-un mod unic și-a îndeplinit toate etapele de maturizare.

Paul Ferrini scrie: „Poţi să-ţi petreci întreaga viaţa căutând soluţii compli­cate la problemele tale, dar va fi o pierdere de timp. Răspunsurile sunt simple. Şi ele sunt foarte la îndemână. Nimeni altcineva nu te poate face fericit sau trist, nici tu nu poţi face pe altcineva fericit sau trist. Fericirea sau tristeţea ta îţi aparţin numai ţie – iar ale lor le aparţin lor. Nu-ţi pierde vremea dând vina pe altcineva pentru greşelile tale sau acceptând vina pentru greşelile pe care le fac alţii. Asumă-ţi responsabilitatea faţă de ceea ce gândeşti, spui sau faci. Lasă-i pe ceilalţi să-şi asume responsabilitatea faţă de ceea ce gândesc, spun sau fac. Fii în permanenţă conştient de aceste adevăruri simple şi poartă-te în conformitate cu ele. Drumul este drept. El pare să fie şerpuit numai atunci când încerci să-l întortochezi, ca să-ţi satisfaci frica sau vinovăţia”.

Responsabilitatea vieții tale îți aparține, trăiește cu inima deschisă și împlinește-ți misiunea pe pământ!

*Articol pubicat și în Ziarul Lumina.