Fiecare boală pornește din suflet.
Fiecare rană psihologică își are originea în suflet.
Fiecare întâlnire transformatoare se întâmplă când două suflete se întâlnesc.
Fiecare lecție a vieții simțită la nivel de celule este o lecție a sufletului.
Cea mai profundă entitate psihică este sufletul… și vag intuim mișcările și mesajele lui, iar la finalul vieții destinul este nici mai mult nici mai puțin decât călătoria sufletului pe pământ, cu toate câte o compun.
Este ciudat să ne gândim că viața noastră este compusă de o entitate invizibilă, de aproximativ 21 de grame, cum conchide experimentul discutabil a lui Duncan Macdougall.
Însă, când mă gândesc că un embrion uman ce cântărește două grame are în el toată informația ce compune funcționalitatea complexă și completă a unei ființe umane, îmi dau seama că greutatea nu este relevantă, ci informația încriptată în acel spațiu.
Mă întreb care este originea sufletului, însă ce știm este că viața vine de undeva departe și a ajuns la noi printr-un canal foarte specific, mama și tata, părinții noștri biologici, ceea ce în sine este o lecție a sufletului, pentru că fiecare neam și familie are setul propriu de răni și traume generaționale care se dau mai departe, din tată în fiu, din mamă în fiică, iar noi, această generație, îndrăznesc să spun privilegiată, avem ocazia să ne oprim și să privim în trecut, în prezent, în viitor, ca să înțelegem, să integrăm și să ne oprim din a da mai departe copiilor noștri o moștenire viciată.
Punctul culminant al frământărilor mele a fost când sora mea de 22 de ani s-a îmbolnăvit de un cancer agresiv, o mutație spontană, așa cum ne-au confirmat testele genetice, iar acea durere necruțătoare în fața suferinței ei și a tuturor schimbărilor care s-au impus în viața noastră, m-a făcut să nu las piatră nerăscolită în căutarea de răspunsuri și vindecare.
Am scris atunci dacă are rost să tratăm ramurile când rădăcinile sunt bolnave.
Foarte specific îți vezi rănile psihologice și traumele, dacă te uiți la roadele vieții tale, adică alegerile și relațiile tale, iar de aici pornește o diagnoză complexă legată de starea sufletului tău.
Atunci, o dată cu boala surorii mele, a început și cea mai grea călătorie de vindecare a sufletului meu, o noapte neagră, densă și întunecată, pe care am regăsit-o apoi teoretizată și explicată de teologi și psihologi.
Am știut că am ieșit din ea, într-o zi de aprilie, când zorii vindecării și-au făcut loc înspre sufletul meu în cel mai binefăcător și necesar mod. Știu din ce noapte vin, nu o doresc cuiva, însă am ajuns să cred că cea mai profundă vindecare vine după traversarea unei experiențe care nu lasă vreo părticică a sufletului neîncercată și nechestionată.
Acum recunosc starea sufletului unui om aproape instant, după cum gândește, ce convingeri are, cum vorbește și cum interacționează în cinci cele mai importante relații din viața lui.
Totul din viața noastră vorbește despre starea de sănătate sau boală a sufletului nostru, începând de la cum dormim, ne hrănim, ne mișcăm și respirăm, ca să fac referire la câteva aspecte cuantificabile.
Unul dintre cele mai vizibile și ușor detectabile handicapuri ale sufletului se manifestă prin lipsa de recunoștință, o boală atât de prezentă și ușor detectabilă.
Contrar a ce ne imaginăm, recunoștința nu are de a face cu ce ai sau nu ai, cu banii, statutul social, sănătatea, cariera sau aparența fizică.
RECUNOȘTINȚA ARE DE A FACE CU SUFLETUL. O voi spune de un milion de ori: starea de recunoștință este cea mai simplă metodă de a-ți verifica sănătatea sufletului.
Îți garantez că mai mulți bani nu te vor face mai recunoscător, mai multă frumusețe, mai multă iubire, mai mult din ce vrei tu nu te va mai recunoscător, pentru că recunoștința este o stare de plenitudine a ființei, o expresie a unui suflet sănătos, nicidecum al unui statut social sau corp tonifiat.
Recunoștința față de viață este sevă de vitalitate pentru suflet.
Recunoștința față de darul vieții este markerul cel mai fidel al sănătății sufletului tău.
Recunoștința pentru că ești aici, ești viu, ești așa cum ești în secunda aceasta, fără nimic de adăugat sau scăzut este indicatorul fidel al vindecării emoționale.
Dă-mi voie să-ți explic: te-ai născut pe o planetă ce permite viața, ai primit resurse să ajungi la maturitate, în fiecare secundă respiri un aer gratuit care-ți susține viața, ai apă indispensabilă vieții, talente, abilități, oportunități, susținere, iubire, tot ce ai primit este un dar pentru care nu ai nici un merit – toate acestea sunt binecuvântări ale vieții pentru tine pe care nu ai făcut nimic să le ai.
Cum să nu trăiești recunoștință până în celulele tale, când viața însăși este darul primit fără vreo contribuție, fără vreun merit? Tot ce este peste aceasta este bonus, recompensă, binecuvântare.
Tot ce ești acum este suficient, nu este nimic de schimbat sau modificat – recunoștință pentru viața care te-a susținut, ghidat și îndrumat până aici este singurul lucru de care ai nevoie ca sufletul tău să pornească într-o călătorie de întregire fără precedent.
Am tot auzit de-a lungul timpului că împlinirea e o stare și nu înțelegeam de unde vine, cum se menține, cum să o obțin. Abia acum înțeleg în emoțiile mele că împlinirea este o stare a sufletului care derivă din recunoștința față de viață.
Îmi amintesc de toate capcanele minții mele și ale societății capitaliste, când eram convinsă că împlinirea va fi când voi iubi și voi fi iubită, când voi avea bani, când voi călători… cu toată sinceritatea spun că în intimitatea ființei mele aveam un gust amar, iar fericirea avea un caracter enervant de temporar.
Mai mult, mă obișnuisem cu această idee, până să trec prin noaptea întunecată a sufletului și apoi am descoperit că recunoștința și împlinirea sunt stări ale sufletului, nu ale statutului financiar sau marital.
Este o știință a vieții, a conduitei legată de cum ne trăim viața astfel încât să ajungem la împlinirea sufletului. Sunt îngrozită când mă uit în jur și văd cât de puțină educație legată de suflet există, această entitate fundamentală a ființei noastre.
Ai primit de la Dumnezeu viața, mișcarea, ființa, iar Nassim Taleb, renumitul statistician a încheiat cartea „Lebăda Neagră” cu câteva observații care mi-au rămas tatuate pe cortex, chiar și la ani distanță de când am citit cartea: „Uităm repede că însuși faptul că suntem în viață este o mostră extraordinară de noroc, un eveniment rar, cu o probabilitate de apariție de proporții monstruoase. Imaginați-vă un fir de praf pe o planetă de un miliard de ori mai mare decât pământul. Firul de praf reprezintă probabilitatea ca dumneavoastră să vă fi născut, iar planeta uriașă probabilitate să nu vă fi născut. Nu faceți ca ingratul care a primit în dar un castel, iar apoi își făcea probleme pentru igrasia din baie. Nu căutați de dinți calul primit în dar, amintiți-vă că sunteți o Lebădă Neagră”.
Când vindecare începe să-și facă loc înspre straturile profunde ale sufletului, vei simți recunoștință pentru toată durerea pe care ai trăit-o, vei dori să mergi înspre toți cei ce te-au rănit, să-i iei în brațe și să le mulțumești că prin ei ai primit vindecarea, nu vei mai putea pierde nimic care să-ți altereze recunoștința față de viață, acest dar infinit de la Dumnezeu a cărui prețiozitate mi-e dificil să o exprim în cuvinte.
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!
E tot ce un suflet împlinit exprimă.
Alina
