Moarte și înviere

M-am pus de mai multe ori în fața laptopului cu intenția de a scrie acest articol, însă am abandonat gândul pentru că ideile nu se legau așa cum mi-aș fi dorit și subiectul era mult prea vulnerabil. Astăzi, în timp ce eram în biserică și se vorbea despre moarte și înviere, mi-am spus că e cel mai potrivit să scriu despre moarte… și lungul drum până la înviere.  

În acest articol o să fac probabil cea mai vulnerabilă mărturisire pe care am făcut-o vreodată: ani de zile am trăit cu gândul că vreau să mor, că aș renunța la viață în orice secundă, că nu merită trăită, că e o povară imensă pentru mine, nu am cerut-o, nu o vreau și nu am energie pentru ea.

Probabil sună depresiv, macabru, prostesc… ar fi extrem de multe explicații pentru această convingere adânc înrădăcinată în mine, explicații pe care le-am înțeles abia în ultimii doi ani, doar că ele sunt foarte personale și nu mă simt pregătită să vorbesc despre ele. 

Acest sentiment a fost constant și când viața mea era perfectă din exterior, aveam tot ce-mi puteam dori, dar și când viața era foarte dură. 

Mama înseamnă capacitatea de a primi și primul lucru pe care îl primești de la mama este darul vieții. Pentru că respingerea mea față de mamă era atât de adâncă, eram gata să resping darul vieții de la ea. Nu voiam să primesc nimic de la ea, durerea și disprețul meu erau atât de adânci încât respingeam însăși viața. Consideram că viața nu merită trăită, nu are nici o valoare, emoțiile mele negative erau mai profunde decât pot descrie, deși la suprafață nu ai fi spus aceasta vreodată: am un stil de viață sănătos, am grijă de mine, sunt activ preocupată de starea de bine a corpului, psihicului, emoțiilor și relațiilor. Însă, se știe, afară e vopsit gardul, înauntru e leopardul.

Poți trece printr-o sută de forme de terapie, nici una nu te va scăpa de durere, deși noi, oamenii moderni, apelăm la psihoterapie cu așteptarea eronată de a fi scăpați de durere. În schimb, ai nevoie de un proces care sa te conducă spre maturizare psihologică, spre capacitatea de a tolera durerea, nesiguranța, schimbarea, condiția umană ce conține intrinsec durere și suferință sub toate formele. Nici o formă de terapie nu te va scăpa de durere, pentru că nu poți fi scăpat de natura umană, dar un proces de psihoterapie de lungă durată creează spațiul pentru înțelegere, integrare și strategii mai bune de reglare emoțională.

După ce am reușit să accept darul vieții, au fost zile întregi în care am lăsat viața să curgă prin mine, ca niște valuri de electricitate ce spălau amintirea anilor de dor de moarte.

Am lăsat viața să mă curețe, să mă abandonez ei, să mă bucur de acest timp limitat în care mă aflu în fluxul ei, poate 28 de ani, poate 30, poate 70. Fiecare celulă mi-a fost trezită de viață, ca dintr-un somn al morții din care oricât am încercat să mă trezesc, prin infinite metode blânde sau agresive, nu am reușit. 

M-aș înconjura de viață, de plante, de animale, de flori, de copii, mi-aș îngropa fața în pământ să simt aroma vieții, să celebrez viața care curge în fiecare celulă și ființă.  

Și în adâncul mării, și în mijlocul deșertului, și în mijlocul întinderilor nesfârșite de gheață, și în savană, și în mijlocul metropolelor, VIAȚA își găsește căile ei de a exista, sub toate formele. Viața își găsește o cale de a fi prezentă. Nimic nu concurează cu forța vieții, a naturii de a se regenera și renaște. 

Prădători și pradă, toate au loc, sens și scop în ciclul vieții. Bogați și săraci, înțelepți și proști, urâți și frumoși, altruiști și psihopați, toate au sens într-o lume în care suntem interconectați dincolo de înțelesuri și cuvinte. 

Fiecare acțiune echilibrează ceva într-un sistem imens, interconectat, fiecare acțiune are consecințe. Legăturile vieții sunt o liană indestructibilă. 

Viața nu e doar blândă, viața e și brută, aspră, necruțătoare și în final, viața își cere tributul de moarte din fiecare dintre noi, dar acesta nu e un sfârșit, ci alte generații, mai adaptate condițiilor de mediu actuale, mai evoluate, duc viața mai departe.  

Acum celebrez viața și iubirea, sunt gata să le primesc. Pentru că relația cu a primi este relația cu mama, ori a vindeca relația cu mama este un bun început pentru a te bucura de viață și toate darurile ei.  

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
You May Also Like

Identitate și sens

Alergarea noastră de fiecare zi a devenit, în aceste vremuri, o poveste despre căutarea identității în moduri cât mai atipice. Cum nevoile urgente și imediate, precum asigurarea hranei, adăpostului, protecției…
View Post