Multe persoane resimt acut efectele pandemiei de COVID-19, care a venit la pachet cu o serie de anxietăți. Se vorbește mai puțin, însă, despre singurătatea născută în izolare și modalitățile în care oamenii au gestionat-o, mai bine sau mai puțin bine.
Suntem ființe sociale, care caută în permanență conexiunea cu ceilalți, prin prisma faptului că ne definim în relație cu mediul nostru și căutăm aprobarea și validarea celor din jur. Cele mai provocatoare aspecte care ne definesc ca oameni sunt reprezentate de calitatea relațiilor pe care le avem. De aici pornește fericirea sau nefericirea noastră.
În mod surprinzător, relația de cuplu nu garantează lipsa sentimentului de singurătate. Este un mit ideea că doar persoanele necăsătorite se simt singure. Faptul că te afli într-o relație de cuplu nu presupune cu necesitate intimitatea emoțională și conexiunea profundă cu celălalt, ci din contră, uneori așa-numita singurătate în doi poate fi și mai dureroasă.
O cercetare a psihoterapeutului Gary Neuman, realizată cu scopul determinării motivelor de infidelitate în căsnicie, arată că aproape jumătate din bărbații intervievaţi (48%) au susţinut ca prim motiv nesatisfacerea nevoilor emoționale, adică nevoia de a fi respectat, validat, apreciat, încurajat, văzut, de a fi conectat profund, sufleteşte, cu o altă ființă umană.
Suportul social
Singurătatea doare la nivel fizic, iar izolarea și sentimentul perceput de a fi singur te predispun la o serie de afecțiuni autoimune, fizice și emoționale, arată majoritatea studiilor. Suportul social este unul dintre cei mai importanți factori de protecție, atunci când vorbim despre orice boală, fizică sau psihică.
Aș face o distincție aici între două tipuri de singurătate: singurătatea necesară introspecției și integrării unei experiențe de viață, iar aici putem vorbi și de solitudinea pe care ți-o acorzi pentru lectură, rugăciune sau alte activități, și singurătatea nedorită, când o persoană își dorește compania altor oameni, dar nu are relații pe care să le susțină, nu se implică în comunitate, nu are prieteni etc.
Cu toții ne dorim oameni de calitate în jurul nostru: persoane pe care să ne putem baza, în care să avem încredere, cu care să creăm și să împărtășim amintiri, oameni a căror prezență să ne fie dragă, pe care să o căutăm. Provocarea este să devenim noi, la rândul nostru, oameni pe care ceilalți să-i dorească lângă ei.
Este o datorie a fiecăruia să-şi construiască o rețea de suport social împlinitoare, alături de oameni cu care să împărtășească valori comune, care să ne susțină și pe care, la rândul nostru, să-i susținem în momentele dificile. Suntem responsabili de felul cum ne construim relațiile umane de-a lungul vieții și aici intervin o serie de abilități de relaționare, care se învață și se cultivă.
Bucuria, natura, voluntariatul
Sunt momente în viață când este dificil să găsim motive de bucurie, dar să nu uităm că de cele mai multe ori bucuria este ascunsă în lucrurile simple: îmbrățișarea unui prieten, ascultarea unui cântec care-ți trezește amintiri frumoase, un zâmbet, bucuria savurării unui ceai cald. Bucuria ne vindecă sufletul pas cu pas, zi cu zi.
Aşadar, deschide-ți inima spre a trăi bucuria, spre a vedea care sunt lucrurile bune care te înconjoară!
Un înţelept spunea că, atunci când ești trist sau singur, mergi și uită-te în zare, pentru că a te uita la cer îți deschide o altă perspectivă asupra vieții, realizezi că problemele tale sunt finite și limitate, dar natura rămâne mult după ce tu nu vei mai exista, prin urmare, toate problemele cu care te confrunți sunt limitate şi temporare.
Când merg în natură și mă uit la stabilitatea și statornicia ei, la cascade, munți, defilee săpate în mii de ani, la toate elementele naturii care vor fi acolo mult după mine, mă liniștesc: problemele mele au o rezolvare, natura moare și învie în fiecare an, totul este ciclic.
Culorile pe care ni le oferă natura în frumuseţea ei ne vindecă, aerul mai curat decât cel din orașul poluat, mersul pe jos, sunetele specifice naturii, toate acestea au rolul de a te ancora în prezent şi, în aceste momente, nu există suferință, ci doar în trecut sau viitor, în proiecțiile și dialogurile noastre interioare, în reproșurile pe care ni le facem legat de modul în care puteam face lucrurile altfel.
Trebuie să acceptăm faptul că la un moment dat am făcut lucrurile așa cum am considerat de cuviință, în cel mai bun mod posibil, iar experiențele din trecut ne-au modelat în cine suntem acum.
O categorie aparte de persoane care experimentează singurătatea sunt vârstnicii, care, de multe ori, se izolează sau își găsesc preocuparea în activități solitare, cum ar fi privitul la televizor, sau comportamente care sporesc anxietatea, urmărirea ştirilor.
Tot mai multe studii vorbesc despre îmbătrânirea activă şi aici un beneficiu de necontestat este voluntariatul. Implicate în astfel de activităţi, persoanelor vârstnice li se diminuează sentimentul de inutilitate, dezvoltă abilități de socializare și interacțiune cu alții, resimt o creştere a independenței şi a stării de bine subiective.
Schimbare în comportament
Ceea ce este absolut necesar este trăirea singurătăţii cu demnitate, fără refugii în comportamente care anesteziază pe moment emoțiile negative: alcool, violenţe etc. Trăirea singurătăţii astfel ne ajută la maturizarea emoțională și ne pregătește pentru comportamente sănătoase și relații funcționale.
Ne agățăm de oameni nepotriviți și alegem să rămânem în relații în care suntem nefericiți, pentru că ne este teamă să rămânem cu noi înșine. Este necesar să te simți confortabil cu tine însuți, ca să poți fi confortabil în relație cu altcineva. Este necesar să construiești o relație armonioasă cu tine însuți, pentru a avea o relație armonioasă cu altă persoană.
Paradigma sănătății mintale clasice se reduce la punerea unui diagnostic, la tratarea simptomelor, conducându-se după ideea că genele controlează viața unei persoane, iar creierul nu se schimbă de-a lungul vieții.
De cealaltă parte, paradigma vindecării holistice ține cont de faptul că oamenii adoptă mecanisme care au sens pentru a face față provocărilor vieții, simptomele sunt o modalitate de comunicare a corpului, care este necesar să fie luate în seamă, genele sunt influențate de mediul în care persoana a crescut, problemele de sănătate, inflamația cronică, deficiențele nutriționale au la bază probleme emoționale nerezolvate, iar creierul este un organ cu atribut de neuroplasticitate, prin urmare se poate schimba de-a lungul vieții.
Deci, conform viziunii holistice, schimbarea este posibilă prin modificarea comportamentelor pe care le avem, creierul nostru este un organ modelabil și adaptabil.
De aceea, te încurajez să stai cu emoțiile tale inconfortabile, inclusiv cele de singurătate, și să creezi spațiu pentru a te înțelege, accepta și vindeca, deși acest parcurs nu este simplu, la fel ca majoritatea aspectelor ce au o miză reală în viața noastră. Dar merită să fii un om asumat, ce-și cunoaște și înțelege trăirile, fără a fugi de ele, fără a arunca responsabilitatea gestionării lor altcuiva.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.