Language/Limba
Două citate care mi-au plăcut din serialul Homeland sunt următoarele: „Bărbatului îi este teamă că femeia de lângă el e nebună, femeii îi este teamă că bărbatul de lângă ea e un ratat” și „Nu e prima dată când te înșală, e prima dată când îl prinzi.
Prima lecție: compasiunea și autocompasiunea
Chiar și în momentele în care te îndoiești de tine, greșești, eșuezi, rănești oameni pe care îi iubești sau nimic din ceea ce faci nu-ți reușește, pentru sănătatea ta emoțională este necesar să ai comportamente funcționale. Să fii blând cu tine. Să dormi la ore adecvate. Să faci duș zilnic. Să-ți iei suplimentele alimentare/medicamentele. Să te dai cu cremă hidratantă. Să continui să faci sport. Să fii atent la alimentație și hidratare. Să te plimbi. Să joci Scrabble, Remi, Monopoly sau orice joc care-ți aduce bucurie și un strop de provocare atât de necesar în aceste zile destul de monotone. Să te conectezi emoțional cu cei din jurul tău, prin vulnerabilizare, autodezvăluire, empatie și bunătate. Să-ți dezvolți compasiunea față de tine. Renunță la pretențiile de perfecțiune, mai degrabă aspiră spre a fi „good enought person” („o persoană suficient de bună”), un om care trăiește în acord cu valorile lui, face lucruri pe care le consideră corecte. În schimb, dacă te ghidezi după o filosofie de tipul „acțiunile mele trebuie să fie perfecte, impecabile”, te condamni la nemulțumire și nefericire constantă. Un exercițiu tibetan de dezvoltare a autocompasiunii față de tine și față de cei din jur este să-ți amintești de blândețea propriei mame. De exemplu, când circumstanțele sau alegerile tale te duc în cea mai cruntă durere, mergi acolo și sădește sămânța compasiunii față de tine. Dificultatea nu constă în a te iubi și accepta atunci când ești demn în ochii tăi de iubire sau acceptare, ci provocarea de a te iubi și accepta este reală când eșuezi, greșești, suferi, crezi că nu meriți sau nu ești suficient de bun/ă. Cum se vede iubirea față de sine? Nu în lozinci sau sloganuri repetate după vreun guru al dezvoltării personale, ci în acțiuni concrete față de tine, sub forma comportamentelor funcționale, așa cum am scris și mai sus. E ceva cât se poate de viu, palpabil și măsurabil.A doua lecție: legătura dintre corp și emoții
În aceste zile am înțeles că după ce ai trăit o traumă, modalitatea psihicului tău de a-i face față este prin deconectarea corpului de emoțiile tale.O definiție simplă și cuprinzătoare a traumei am găsit-o enunțată de medicul Peter Levine: „Too much, too fast or too soon for the nervous system to procces or integrate.”O altă abordare care mi-a părut folositoare în înțelegerea traumei este conceptul de „trauma aleasă”, adică lentila (experiența) prin care alegem să vedem lumea și căutăm confirmarea ei în relațiile și circumstanțele din viața noastră. Din această cauză este necesar să ne prelucrăm și integrăm experiențele dureroase, cu sau fără ajutor de specialitate, fiecare după putință. Prin trăirea traumei, legătura dintre corp și emoții se bruiază și astfel devenim pasibili la dezvoltarea dependențelor, ne sabotăm, devenim obezi, ne disprețuim, nu reușim să ne angajăm în relații funcționale sau trăim o viață haotică, fără sens. Am citit în repetate rânduri această teorie sub o formă sau alta în cărțile psihiatrului Gabor Maté, însă în aceste zile am integrat-o (aproape) deplin în înțelegerea mea.
Kate Morton, în superba carte „Fiica ceasornicarului” pe care o citesc în aceste zile și v-o recomand, spunea: „Deși viața e plină de bucurie și miracol, există și răutate, și durere, și nedreptate.”