Îndrăznesc să afirm că reciprocitatea în cuplu este unul dintre cele mai mari secrete ale reușitei unei relații.
Să fiu mai clară, unul din parteneri oferă azi, oferă mâine, oferă peste un an, oferă din dragoste și altruism. S-a format un ciclu: unul dă mereu, celălalt primește mereu.
Vestea proastă e că într-un moment de insight, partenerul vede că nu există reciprocitate în toată afacerea asta. Iar reciprocitatea este o nevoie care se cere îndeplinită la om, altfel, plecăm rapid în căutarea altei surse care să ne răspundă cu aceeași monedă.
Există în natură o tendință a lucrurilor și fenomenelor de a se echilibra. Așa e și într-o relație.
„Fiecare contabilizează în felul lui”, ne-a spus un profesor la un curs, ulterior am aflat că are dreptate. Chiar dacă procesul nu e conștient, ne trezim uneori contabilizând.
E firesc să fie așa. Poate e un moment în care realizezi că doar tu investești, că doar ție îți pasă, poate e un moment care te face să vezi că arunci timpul energia și banii pe geam.
Un cuplu sănătos e cel în care inclusiv treburile casnice se împart reciproc, în caz contrar se naște frustrare, supărare și neînțelegere.
La fel ca în viață, cum o mână se spală pe alta, la fel un gest frumos se întreține cu un alt gest frumos, un favor se întoarce cu alt favor.
Știu povestea cu dragostea care oferă la nesfârșit, fără să obosească, fără să se oprească. Sunt de accord cu ea, cu o singură condiție: să fii înger, nu om.
