Relația părinte-copil, între joacă și provocare

A fi părinte este o bucurie și o provocare deopotrivă. Această experiență îți schimbă viața, modul de a gândi și de a te raporta la lume. Noutatea și provocările care vin la pachet odată cu statutul de părinte sunt justificate, deoarece nimeni nu te învață „meseria” de părinte, însă aceasta nu este o scuză pentru a nu te informa și a nu-ți însuși noi abilități de relaționare specifice segmentului de parenting, pentru a-i asigura copilului o dezvoltare optimă emoțională și psihologică.

Conceptul de parenting pozitiv se ­referă la o abordare a relației pă­rin­te-copil axată pe ceea ce părinții pot face, și nu ce nu pot face, pentru a facilita dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

De regulă, intervențiile și programele adresate părinților au câteva scopuri clare, între care: consolidarea legăturii părinte-copil prin înțelegerea nevoilor copilului; consolidarea comportamentelor pro-sociale precum zâmbetul, joaca, împărțitul jucăriilor; reguli de respectat în cadrul jocului; un nivel de empatie mai ridicat față de trăirile copilului; stabilirea de limite, recompense, strategii de disciplinare non-punitivă; modalități de a face față provocărilor pe care creșterea unui copil le aduce în viața cuplului; un grup de suport pentru părinți.

Scopul acestor programe îl reprezintă sănătatea mintală și succesul copilului, alături de părinți echilibrați și sănătoși emoțional.

Piramida abilităților parentale

Primul nivel al piramidei constă în practicarea de către părinte a următoarelor deprinderi și abilități în relația cu copilul: empatia, atenția și implicarea, jocul, ascultarea și discuțiile. Exersarea și folosirea acestor deprinderi construiesc în copil un atașament sigur, o stimă de sine sănătoasă, cooperare și inițiativa în rezolvarea de probleme.

Al doilea nivel al piramidei parentale face apel la folosirea încurajărilor, recompenselor, premierilor și celebrărilor ca strategii parentale ce consolidează în copil motivația, gândirea logică și deprinderile sociale.

Al treilea nivel al piramidei abilităților parentale se referă la aplicarea consistentă a întăririlor pozitive, fermitatea în stabilirea de reguli în familie și limitele clare. Utilizarea acestor abilități parentale conduce la următoarele beneficii pentru copil: responsabilitate, ascultare și predictibilitate.

Nivelul patru al piramidei se referă la modul de abordare a comportamentelor nedorite. Comportamentele neadecvate ale copilului au rolul de a atrage atenția, dorința de a avea acces la anumite obiecte sau experiențe, do­rin­ța de a se sustrage dintr-o activitate, neîn­țe­legerea regulilor sau a contextului.

Strategiile parentale indicate în aceste cazuri sunt: distragerea, ignorarea comportamentelor nedorite sau redirecționarea copilului către alte obiecte, sarcini, experiențe. Aceste mo­da­li­tăți de acțiune ale părintelui duc la scăderea totală în frecvență sau intensitate a comportamentelor nedorite.

Nivelul cinci al piramidei abilităților parentale vorbește despre consecințele încălcării regulilor: time-out, limitarea accesului la obiecte, amânarea unor dorințe ale copilului sau aplicarea consecințelor care au fost stabilite inițial de comun acord pentru încălcarea regulilor.

Este important de menționat distincția dintre dorințele copilului și nevoile acestuia. Nevoile sunt imperative și nu îl pedepsim prin nesatisfacerea lor (igienă, hrană, adăpost, asigurarea iubirii sau suportului), pe când dorințele sunt opționale și pot lua forma unor recompense: cumpărarea de jucării, mai mult timp cu prietenii sau colegii, accesul la obiecte sau experiențe.

Strategii

Conectarea cu copilul reprezintă esența a ceea ce numim dezvoltarea unui atașament sănătos (sigur) și se manifestă prin conști­en­tizarea, recunoașterea și răspunsul la emoțiile și nevoile copilului de protecție, confort și orga­nizare. „Pari speriat. S-a întâmplat ceva? Ești în siguranță”, „Înțeleg că te-ai supă­rat, dar regula legată de ora de dormit am stabilit-o împreună”, sunt doar două exemple care ne arată cum, reflectând emoțiile copilului, putem iniția un dialog și ne putem conecta emoțional cu el, să-i oferim sprijin atunci când e frustrat, nervos, trist sau supărat.

Conectarea cu copilul se realizează și la nivel fizic, prin stabilirea contactului vizual, îm­bră­țișare și calmare, mai ales atunci când îi este teamă sau îl doare ceva.

Asigurarea de iubire și acceptare necondi­ți­o­nată chiar și atunci când comportamentul copilului nu este adecvat, a-i arăta respect și dragoste atunci când acesta nu e de acord cu noi, reprezintă o bază de siguranță pentru el: „Te iubesc indiferent de comportamentul tău”, „Chiar dacă refuzi să vorbești, noi suntem aici și așteptăm să te liniștești”.

Limbajul acceptării nu judecă copilul sau îl etichetează (ești rău, neascultător, obraznic), ci se axează pe descrierea comportamentului.

Amintesc că acceptarea necondiționată indiferent de comportament nu înseamnă valorizarea comportamentului nedorit, ci este necesar ca părintele să facă această distincție în fața copilului: „Te iubesc indiferent de comportamentul tău, dar aceasta nu înseamnă că îmi place cum te porți sau că nu îmi doresc să te oprești din ceea ce faci”.

Empatia înseamnă că înțelegi, observi și ești suportiv cu emoțiile copilului, cu ceea ce simte și vrea să spună. Nu le negi, disprețuiești, minimalizezi, ci îi distragi atenția de la ele sau nu le recunoști: „Pari supărat/trist/vesel. Ce s-a întâmplat?” este o abordare înțeleaptă a dispozițiilor copilului.

Reflectarea empatică a sentimentelor copilului este o oglindă în care acesta se poate analiza, ajutându-l să se gândească la soluții și se realizează prin repetarea ideilor exprimate de copil într-un mod prin care acesta să se simtă acceptat și înțeles.

Dezbaterea, explicarea motivelor, ghidarea cu voce calmă a sarcinilor sau dificultăților: „Este necesar să-ți speli mâinile înainte de masă pentru a nu te îmbolnăvi. Pe mâini sunt bacterii care ajung în corpul nostru dacă nu ne spălăm pe mâini” este un exemplu prin care explicăm raționamentul din spatele unui comportament pe care dorim să și-l însușească.

Joaca cu copilul dezvoltă o serie de abilități esențiale, emoționale, fizice, sociale și intelectuale. A urma copilul în joc fără competiție, cu entuziasm și deschidere, orientându-ne pe proces și nu pe conținutul jocului, încurajarea explorării și creativității fără critici, are ca beneficii distracția, consolidarea legăturii părinte-copil și dezvoltarea de abilități.

Câteva recomandări pentru părinți în joaca cu copilul: adoptă un ritm care să i se potrivească copilului, urmează-l în joc, utilizează comentarii descriptive (nu critici), încurajează creativitatea, rezolvarea de probleme, independența și ideile lui, evită luptele de putere.

Setează-ți așteptările corect, nu este un proces perfect, vei greși, te vei înfuria, vei considera că nu ești un părinte bun pentru copilul tău, toate acestea sunt normale, însă esențial de reținut este următorul fapt: nu greșelile te caracterizează, ci iubirea necondiționată, acceptarea și suportul pe care i le oferi în fiecare zi copilului, alături de dorința de a fi un părinte și un om mai bun.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.