În ultimul timp, m-am gândit la provocările pe care le are omul modern. Sistemul lui cerebral nu e pregătit pentru ele, de aici incidența mare a unor afecțiuni de care bunicii și strămoșii noștri nu sufereau: burnout, (cyber)bullying, dependențe de tot felul – droguri, jocuri video, cumpărături etc.
Eram în facultate, la un curs de „Științe cognitive” cu remarcabilul profesor Mircea Miclea, care vorbea despre rolul emoțiilor în viața noastră. După mai mult de două ore în care toată sala îi sorbea cuvintele, a exclamat neașteptat, din străfundurile inimii, parcă: „Ce greu e să fii om!” Și a oftat.
Îmi amintesc deseori acest episod. M-am identificat cu această sintagmă când eram pusă în fața unor decizii, fără a avea un control asupra consecințelor, când mă aflam în incertitudine, când sufeream, când mă vedeam neputincioasă în fața suferinței altora, când planurile pe care le făceam și pe care mă bazam mi se risipeau. Nu am lăsat această sintagmă să devină o mantră pentru mine, dar am simțit-o ca pe o realitate în anumite momente.
Educaţia porneşte de la tine
În teorie, cel puţin, sistemul educațional urmăreşte să formeze persoane „multilateral dezvoltate”, adică oameni care să fie capabili să-şi gestioneze viața în mod echilibrat: social, profesional, emoțional, relațional, fizic. Însă, reuşita acestui deziderat depinde, într-o mare măsură, de investiția personală în tine și de seriozitatea cu care te angajezi în demersul cunoașterii tale și explorării lumii în care trăiești.
Mă gândesc la câte lucruri este necesar să știm astăzi pentru a funcționa adecvat. Şi cât de dificil poate fi atunci când viaţa ne pune în situaţii neobişnuite, cum este o pandemie, care declanșează sau activează numeroase tulburări psihice, începând cu anxietatea și depresia și terminând cu provocarea de autocontrol emoțional, gânduri raționale versus gânduri iraționale, gestionarea vulnerabilităților psihologice și un demers măcar rudimentar de introspecție.
Toate acestea arată nevoia de educaţie emoțională, psihologică, și nu doar de atât, este nevoie de educaţie pe toate palierele vieţii:
Educație nutrițională, care înseamnă mai mult decât ce mănânci, este un demers amplu în care sunt necesare resurse pentru a aduna informații, a avea timp și dorință de a implementa obiceiuri de viață sănătoasă, care prin repetiție să devină automatisme.
Educație financiară, începând cu gestionarea salariului și terminând cu un plan de economii, pensie privată sau asigurare de sănătate, cumpărături, investiții, freelancing, antreprenoriat, venituri pasive, monetizarea pasiunilor etc.
Educație relațională. Relațiile sunt seva vieții, un domeniu-cheie pentru o viață împlinită, de aceea trebuie învăţat cum se inițiază, hrăneşte și dezvoltă o relație. Stilul de atașament, abilități de comunicare, gestionarea conflictelor, negociere, compromis, toleranță, exprimarea bunătății sunt doar o mică parte din provocările pe care relația de iubire (și nu numai) le aduce în existența noastră.
Onestitate, sinceritate, luciditate, suport, valabil în toate celelalte relații. Integritate, în primul rând, pentru că o relație se distruge în absența integrității.
Educație morală. Punem accentul pe ce se vede, dar valorile pe care le ai, principiile după care te ghidezi în viață, cum jonglezi între bine și rău, hotărârile pe care le iei în funcție de aceasta, opțiunea religioasă, toate acestea sunt în responsabilitatea ta și formează o bună parte din ceea ce ești ca om.
Educație vocațională și profesională. Să fii bun în domeniul pe care ți l-ai ales: performant, adaptabil, flexibil, cu viziune pe termen lung, să îţi dezvolţi cunoștințe și abilități relevante, să fii motivat, perseverent şi multe altele. Să nu uităm de abilități de luare a deciziilor, de documentare, socializare, abilități de petrecere a timpului liber, de managementul timpului, organizare și toate micile aspecte care alcătuiesc viața complexă de zi cu zi.
Un alt bioritm
Parcurgând în trecere toate aceste aspecte care necesită educaţie, realizez că nouă, oamenilor secolului 21, ni se cer foarte multe abilități, deprinderi și comportamente, pe care trebuie să le dobândim într-un timp scurt. Tot acest carusel extrem de alert al vieții este radical diferit de ceea ce trăiau bunicii noștri la sat și chiar la oraș.
Ei urmau un bioritm racordat la natură: se culcau odată cu lăsarea serii, se trezeau odată cu ivirea zorilor, prestau munci stabile, lucrul la câmp, ţesut, mâncarea era naturală, netratată chimic, nu exista mass-media diversificată și, deci, stimuli rapizi care să modifice anumite circuite cerebrale. Era o lume mai stabilă și statică, mai coerentă, parcă.
Noi, cei de astăzi, suntem luați pe nepregătite și trebuie să ne adaptăm din mers, cu costuri mai mici sau mai mari, în funcție de o serie de variabile, precum personalitatea, statutul socio-economic sau vârsta.
La un moment dat, simţim că toate lucrurile pe care este necesar să le știm vin ca o presiune mare peste noi, cu anxietate pentru că poate vom greși, nu vom face față provocărilor care vin cu rapiditatea unui tsunami.
Sunt multe de știut și trăit, viața e atât de complexă.
Ce e de făcut? Ai răbdare cu tine, în primul rând. Fii deschis spre a învăța și experimenta un spectru cât mai larg de trăiri și situații. Dacă vei fi treaz în conștiința ta și, atât cât este posibil, încerci să trăiești în acord cu valorile și principiile tale, vei ști la fiecare pas ce e de făcut, vei simți intuitiv.
Dumnezeu îți va trimite în cale oamenii potriviți care să te îndrume sau să-ți dea un sfat, se vor închide și deschide uși nebănuite. Datoria ta este să fii informat când iei o decizie, să fii un om mai bun și echilibrat. Cert este că fiecare este responsabil de hotărârile pe care le ia și care formează o bună parte din ceea ce este ca om.
Respiră, ancorează-te în prezent, stai în corp și simte-ți emoțiile. Nu ești într-o cursă contracronometru, nu trebuie să te compari cu cineva decât cu cel care ai fost ieri… și aceasta, doar dacă te ajută să mergi mai departe.
Metaforic vorbind, viața are văi și munți. Adică perioade în care lucrurile merg bine, vezi luminița de la capătul tunelului și perioade dificile, în care nimic nu are sens și nu se leagă. Atât bucuria, cât și tristețea sunt trecătoare, ciclice și ne maturizează.
Uneori îmi vine și mie să exclam: „Ce greu e să fii om!”, dar îmi amintesc repede că este cea mai minunată șansă pe care o puteam primi.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.