Aș strânge toate cuvintele lumii într-un loc. Le-aș lua în brațe, le-aș săruta și mângâia. Cu grijă le-aș potrivi în forme fixe, mobile sau flexibile, în funcție de context.
Iubesc cu toți porii mei cuvintele, Logosul, când le văd ticluite corect, inteligent, cu tâlc și nerv, mi se umezesc creierii.
De ce le iubesc?
Pentru că am cunoscut forța din ele, puterea de vindecare și restaurare. Ah, câtă forță au cuvintele potrivite în gura potrivită. Ne spune și Solomon, el, deșteptul pământului, „un cuvânt potrivit este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint”.
Un om se vindecă prin cuvinte (nu vorbesc de hepatită și psoriazis, da?), vorbele potrivite puse pe o rană, oricât de adâncă ar fi, lasă o cicatrice nostimă în formă de stea, inimă sau trifoi cu patru foi.
Iubesc cuvintele pentru că știu și simt puterea care zace în ele. O putere încriptată care le face incomensurabile. Chiar dacă sunt nelimitate și accesibile oricui, ele nu sunt gratuite, ci doar însoțite de contextul adecvat, emoții și persoana potrivită capătă sens și valoare.
Lumi întregi ascund cuvintele. Lumi tandre, amare, dulci, veninoase, terapeutice. Lumi ale prieteniei și dușmăniei. Mă topesc în fața sensurilor multiple, rădăcinilor nebănuit de adânci, modelate de cultură și perioada istorică, apoi transformările sensului inițial și folosirea actuală. Un soi de arheologie infinită a sensului și substanței cuvintelor.
Cuvintele, da, șirurile acelea minuscule, adunătura aceea de vocale și consoane creează punți sau ziduri chinezești, vizibile de pe Lună, între oameni. Cuvintele sunt cărămizile care ne construiesc viața, bună sau nebună.
Un om se place din vorbe, mi-a spus mama. Eu credeam că dacă are ochii verzi nu mai e nevoie de vorbe.
Aș înfința o școală a cuvintelor. Să învățăm să le folosim, să le descoperim puterea, farmecul, mirajul.
Aș informa cursanții: Pentru sănătatea dumneavoastră, folosiți cuvintele cu umor, profunzime și nerv. Se recomandă folosirea vorbelor de duh, catrenelor împerecheate, încrucișate, în toate pozițiile posibile. Și, mai ales, nu uitați să citiți prospectul fiecărui cuvânt înainte de utilizare, recomandările de dozaj și context.
Cuvintele sunt savuroase, vii, spumoase, pot transforma o întâmplare banală într-una exotică, atipică, revelatoare, doar prin simpla așezare și orânduire cu dibăcie. Sau talent. Sau pasiune. Sau plăcere.
E bine de știut că, deseori, folosirea lor e de prisos. Sunt inutile în anumite circumstanțe: patul cancerosului, prabușirea spirituală sau moartea copilului. Atunci, cu tact, taci! E situația în care nu o imagine, ci tăcerea face cât o mie de cuvinte. Îl iei în brațe pe cel de langă tine, îl mângâi pe spate și/sau plângi împreună cu el.
Dacă ne dăm timp, viața ne învață ce și cum. Dacă ne dăm timp…
Nu au ei cuvinte destule, iar eu nu am atâtea vieți pentru a le aranja, cosmetiza, mângâia și iubi.
Pe ele, C U V I N T E L E.
