Când copiii noștri sunt mici, încercăm să-i convingem prin explicații și argumente raționale că regulile sunt pentru protecția lor, nu au rolul de a-i priva de plăcere, libertate sau experiențe. Protecția în fața pericolelor fizice, emoționale și psihologice este asigurată de părinți până la vârsta maturității sau cel puțin așa ar fi normal. Odată deveniţi adulţi, reacţia în faţa regulilor oscilează între drepturi și responsabilități, iar pentru ca frustrarea să fie pe cât posibil diminuată este necesar ca reacţiile să fie echilibrate.
Regulile, legile și ordinea sunt necesare pentru asigurarea unei stabilități și siguranțe în cadrul societăţii. Acest sistem funcţionează şi la nivelul vieţii private. Modelele legate de structură şi ordine, pe care le integrăm mai mult sau mai puțin, influenţează şi modul nostru de a trăi, sau cel puţin aşa este de preferat, pentru a avea o viaţă funcţională. Responsabilitatea, organizarea și ordinea sunt fundamentale în viața de adult, deoarece altfel nu ne putem îndeplini nici cele mai simple sarcini, nu putem urmări obiective pe termen lung, nu putem atinge performanța sau să avem relații de calitate. Deși, uneori, putem simţi frustrare şi o anumită tensiune provocată de reguli și pretenția de ordine, în esență, acestea ne învață lucruri extrem de importante despre managementul adecvat al vieții.
Ordinea în emoții
Sunt numeroase voci care susţin că lumea a trăit bine (o afirmație discutabilă, desigur) de-a lungul istoriei şi fără psihologi, psihoterapeuți care să ne întoarcă copilăria, adolescența, viața, trăirile și sentimentele pe toate părțile. O atitudine des afişată este ,,lasă-mă cu fițele omului modern”.
Pe bună dreptate, bunicii, străbunicii și proto-strămoșii noștri au trăit fără servicii de sănătate mintală. Din fericire, dezvoltarea umană s-a produs fără a aştepta psihologii să ofere recomandări despre cum să traversăm provocările diverse ale vieții, iar oamenii şi-au dezvoltat propriile mecanisme de apărare și protecție în fața diverșilor stresori.
Lucru minunat, evolutiv, cu sens. Însă lucrurile au evoluat sub toate aspectele şi în toate domeniile, inclusiv în cel al sănătății mintale, iar a nu te folosi de ceea ce există ca urmare a acestei dezvoltări nu este tocmai o abordare înțeleaptă.
Foarte mulţi dintre noi avem, astăzi, telefon inteligent, mașină de spălat haine şi/sau vase, laptop, conexiune la internet, o întreagă aparatură şi servicii moderne inexistente pe vremea străbunicilor noştri. Aproape că nu concepem viaţa fără ele. A nu le mai folosi ar fi echivalentul cu a sfătui pe cineva să meargă la stomatolog și să-l roage să nu folosească anestezic la extracția dentară pentru că este o invenție modernă, iar strămoşii noştri nu utilizau aşa ceva.
Există voci și teorii care afirmă că în trecut incidența tulburărilor mintale era la fel de numeroasă ca acum, doar că nu existau educația, instrumentele și specialiștii necesari pentru prevenție, diagnosticare și tratament. Aceeași situație este valabilă și în cazul medicinei, unde se spune că suntem cea mai bolnavă generație, când în realitate poate fi vorba de faptul că acum avem resursele și instrumentele de diagnosticare și tratament.
Fiecare avem suferințe acute sau cronice, defecte caracteriologice și o poveste de viață proprie, plină de o încărcătură nu tocmai constructivă, în multe cazuri. Pentru a avea mereu perspectiva pozitivă este important să avem grijă de noi, să ne poziţionăm confortabil faţă de emoțiile pe care le trăim și faţă de evenimentele din viaţa noastră. Să fim oameni care îşi asumă atitudinile, să fim autentici, verticali, să trăim în acord cu valorile și principiile pe care ni le-am formulat.
Nu este un parcurs simplu, dar suntem înconjuraţi de oameni care ne pot ajuta: eu, tu, noi toți facem parte din lumea aceasta şi împreună o putem face mai bună.
Psihoterapeutul Irvin Yalom scrie: „Mă întorc spre ceilalți știind că toți suntem împovărați de secrete dureroase, vina pentru ce am făcut, rușinea pentru ce nu am făcut, dorința puternică de a fi iubiți și prețuiți, profunda vulnerabilitate, nesiguranță și teamă. Când întâlnesc indivizi plini de vanitate sau de propria importanță, sau înnebuniți de oricare din miriadele de pasiuni mistuitoare, intuiesc durerea secretelor lor fundamentale și nu simt nevoia să-i condamn, ci compasiune și, mai presus de toate, sentimentul de conexiune”.
Apanajul conștientizării
Un obicei pe care îl am şi pe care îl recomand oricui este acela de a-mi acorda câteva minute la sfârșitul zilei pentru autoanaliză. Mă întreb dacă am învățat ceva astăzi, dacă sunt mulțumită de mine, unde mă pot perfecționa, unde am greșit, ce pot schimba, dacă trăiesc în acord cu scopurile mele, cât de satisfăcută sunt de viața mea. Acest exerciţiu mă ajută ca la sfârșitul zilei să-mi ajung sufletul din urmă.
Cred în necesitatea autoeducației și a schimbării personale, oricâte probleme ne-ar rezerva viața. Cred că orice gând disfuncțional, asumpție dezadaptativă și schemă emoțională distorsionată pot fi schimbate. Cred că ne putem construi o viață bună și cu sens. Dar toate aceste componente sunt apanajul conștientizării. Toate drumurile duc către tine, ceea ce înseamnă descoperirea propriilor valori și a scopului în viaţă.
Trăim cu iluzia autocunoașterii, când în realitate ajungem să ne cunoaștem în situații foarte specifice de viață. De exemplu, cel mai bun test de personalitate are o predicție de aproximativ 40% la situații generale, nu specifice. De ce? Pentru că situațiile specifice ne definesc. Acesta este şi motivul pentru care nu cred în răspunsurile la întrebarea „Ce ai face în situația în care…?”
Situațiile extreme ne oferă o măsură mai exactă a ceea ce suntem, iar pe lângă acestea, există valorile care ne oferă acces la o mulțime de informații despre noi. Valorile exprimă domenii semnificative din viața personală, domenii specifice, aliniate la scopuri și dorințe. Valorile arată spre ce te îndrepți când nu mai fugi de nimic.
Ordinea în relații
Tot ceea ce acumulăm bun vine prin respect față de ce am construit până în momentul prezent, iar dacă ceva din context nu ne convine, să ne întrebăm prin ce contribuim la starea aceasta a relațiilor. Poate este vorba despre suspiciune, neîncredere, lipsa comunicării, critică, șantaj, manipulare, lipsa aprecierii sau judecată.
Suntem direct responsabili pentru mediul nostru, cum arată el, cum ne simțim în cadrul lui, așa că înainte de a-l judeca pe celălalt pentru ce simțim, să ne uităm înspre noi și să vedem care este contribuția personală acolo.
De când nu ți-ai mai sunat părinții, prietenii cei mai buni, frații sau surorile?
Manifestă interes sincer și apreciere pentru oamenii care ți-au fost alături în momentele grele și cultivă relația cu ei prin comunicare și onestitate. Menține-ți ordinea în emoții și relații, iar într-o zi, uitându-te în urmă, te vei putea privi zâmbind.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.