Nu poți suferi din iubire

Iubirea e divină. Iubirea e perfectă. Esența iubirii e desăvârșită.

Nu poți să suferi după ceva ce este complet și desăvârșit în sine.

Esența iubirii e certitudinea și emoția pe care o ai când te uiti la cealaltă ființă umană și e perfectă, completă, full-option. Te întrebi de când îngerii ajung pe pământ sau așa ceva. 🙂

Am înțeles, iubirea e perfectă, dar tot suferim atunci când ne simțim trădați sau înșelați… în iubire.

Explic acum: tu nu poți suferi din iubire, pentru că iubirea e perfectă și completă, tu suferi din cauza faptului că ai fost dez-amăgit de proiecțiile, iluziile și așteptările pe care le-ai avut de la obiectul iubirii tale.

Ego-ul tău suferă și când spun ego mă refer la dorințele tale, nevoia de predictibilitate, dorința de a se întâmpla lucrurile așa cum le creionezi în mintea ta și viziunea despre lume, relații, viață.

Ego-ul nu este ceva rău în sine, doar că e important să spui: nu sufăr din iubire, pentru că iubirea e perfectă, sufăr din cauza proiecțiilor mele, dorințelor, ambițiilor și viziunii proprii asupra a cum ar fi trebuit să se întâmple lucrurile. Și e în regulă să suferi, să plângi, să te tânguiești pentru că ai pierdut ceva ce credeai că e al tău și ți se cuvine (hei, iubirea nu o poți pierde, ea există în afara spațiului și timpului), să vezi ce așteptări ai avut, cum te-ai înșelat singur, cum nu ai fost atent la semnalele transmise de celălalt, dar fii onest și spune: sufăr din cauza mea, nu din cauza iubirii.

Nu vreau să demonizez asteptările pe care le avem în viață, deoarece ele sunt normale și interacțiunile sociale pe care le avem funcționează pe principiul reciprocității, dar o clarificare conceptuală este bine-venită.

Tu poți iubi un om și după ce el a plecat din viața ta, chiar și după moarte îl poți iubi, iubirea nu e limitată de a-l avea pe omul acela lângă tine sau nu.

Iubirea poate exista doar în prezența deplinei libertăți și a respectului deplin față de alegerile și deciziile celuilalt, când o îngrădești, controlezi, manipulezi, sufoci cu pretenții și așteptări, iubirea devine un construct social mai mult sau mai puțin confortabil și acceptat de ambii.

După scânteia inițială, acel foc care poate mistui totul în jurul lui și care durează un timp limitat, desigur, pentru că trăim condiționați de mediu și biologie (corpul nu poate susține toată viața o asemenea cascadă de hormoni), e o alegere dacă vrem să construim relația noastră sau nu: să facem compromisul de a trăi împreună, de a ne ajusta pretențiile și așteptările, dar toată această construcție are sens doar în prezența iubirii, acceptării și recunoștinței față de ce reprezintă celălalt.

Alain de Botton scrie: „Felul în care ne repatriem emoțiile devine una dintre misiunile cele mai delicate și mai necesare ale iubirii. A accepta riscul iubirii înseamnă a pune compasiunea și înțelegerea mai presus de iritare și judecare”.

A ne educa să trăim iubirea este partea cealaltă a monedei de responsabilitate care ne revine: să-ți găsești iubirea este o șansă pe care ai primit-o, să o păstrezi și dezvolți este datoria ta, dacă îți dorești o viață împlinită.

Garcia Marquez în cartea Despre dragoste și alți demoni are un citat care a transcendat secolele, pentru că a surprins o față esențială și tandră a iubirii, cu care nu prea suntem obișnuiți.

„- Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?
– Din câte știu, așa se face.
– Nu, nu este singura modalitate de a face dragoste.
– Atunci cum poți face dragoste?
– Păstrează-ți hainele pe tine și hai să vorbim până obosim, să râdem de nimic și de toate, să ne uităm unul la altul. Cu mine nu trebuie să îți dezbraci corpul, ci sufletul, să ne uităm unul la altul până când rămânem fără cuvinte, iar acolo, în acel moment când cuvintele sunt insuficiente pentru a explica ceea ce simțim, în acea liniște infinită, ne putem atinge pe noi înșine. Înțelegi?
– Spui că ne atingem?
– Da, ne vom atinge cu tandrețea subtilă a unei mângâieri care se extinde dulce până la moarte într-o îmbrățișare.
– Oh, ce frumos!
– Uite: îmi permiți să te țin de mână?
– Da.
– Simți? Acesta este unul dintre modurile de a face dragoste.
Despre asta este vorba.
Îți vei lăsa hainele pe tine și vom vorbi până ce ne vom sătura. Ne vom privi gurile, genele, buzele unul altuia, iar dacă sărutul va fi necesar, va veni fără să ne ceară permisiunea.
Hai să vorbim până ne vom cunoaște toate amintirile, până când ne vom cunoaște secretele noastre cele mai profunde; lasă-mă să te privesc până la cea mai extremă și delicioasă încântare, lasă-mă să îți văd sufletul”.

Închei prin a spune că eu consider că viața merită trăită doar din iubire și prin iubire, iar aici nu mă refer la o relație, ci la tot ce înseamnă viața: prietenie, natură, profesie, cuplu, tot ce construiești trebuie să aibă ca bază implicarea, conștiența, prezența, respectul și iubirea.