Sunt momente în care sufletul meu e liniștit, sunt rare acele clipe, însă reprezintă o gură de oxigen pentru viața interioară. Ulterior, notez că în acele momente, mintea nu mai etichetează nimic, doar există.
Nu simt nevoia să spun: „sunt împlinită, viața mea e bună, mă simt iubită, sunt tristă” sau orice altceva, ci sufletul doar trăiește măreția clipei de a fi. Și aceasta e suficient, din acele minute sau zeci de secunde sufletul se hrănește, se înnoiește, se regenerează.
Viața există doar în prezent, este ideea care mi-a produs o fascie de lumină în creier: viața este doar clipa de acum, trecutul este o amintire, iar viitorul o himeră incertă.
Sună ca o platitudine, nu este ceva nu știm, dar vine un moment în care acest adevăr începe să ardă în noi și de atunci, intermitent, câteva clipe pe lună sau pe an, sufletul are momente unice de luciditate.
Clipa de acum este unică, iar faptul că exiști în acest timp și spațiu arată că ești o manifestare a Universului în cea mai înaltă formă: conștiința de a fi.
În urmă cu câțiva ani mi-am stabilit intenția la început de an de a fi recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă, fie bun, fie rău. A fost nevoie să treacă câțiva ani ca să învăț lecția spirituală a recunoștinței pentru fabuloasa forță a vieții care m-a susținut (sus-ținut, ce cuvânt minunat!) de la concepție și până în prezent.
Sufletul meu e profund recunoscător pentru experiența de a fi întrupată aici, pe Pământ.
Sufletul meu e deplin recunoscător pentru mama mea, tatăl meu, surorile mele, frații mei, rudele mele.
Sufletul meu e complet recunoscător pentru mileniul, țara, orașul, contextul religios, politic și socio-economic în care m-am născut.
Sufletul meu e deplin recunoscător pentru fiecare relație pe care am avut-o, fiecare om pe care l-am întâlnit, fiecare experiență, oricât de dificilă mi-a părut.
Sufletul meu este recunoscător pentru fiecare respirație, fiecare proces reglator care se întâmplă în corpul meu, fiecare celulă care este pusă în slujba vieții.
Sufletul meu este deplin recunoscător forței vieții și lui Dumnezeu, care M-a îndrumat spre căile potrivite dezvoltării mele.
Sufletul meu este deplin recunoscător pentru tot binele trăit, pentru abundență, sănătate, iubire, îmbrățișări, cunoaștere, creativitate, spiritualitate.
Sufletul meu este deplin recunoscător pentru că la ce există în viața mea nu mai este nimic de adăugat sau scăzut, totul este așa cum trebuie să fie.
Sufletul meu este încântat și mulțumitor de fiecare dată când este ghid și martor al călătoriei interioare a unui alt semen. E atâta forță și măreție în fiecare om! E atâta lumină și umbră într-un dans desăvârșit!
Sufletul meu este recunoscător pentru întâlniri providențiale, care nu au putut fi anticipate ori programate.
Sufletul meu este recunoscător pentru tot ce sunt ca ființă umană, calități, defecte, emoțiile pozitive și negative, toate câte m-au construit, așa, unică în lume cum sunt.
Sufletul meu este deplin împăcat cu ce am pierdut, cu ce am greșit, cu ce nu a fost bun, complet, pozitiv din vorbele, intențiile, convingerile, comportamentul meu.
Sufletul meu este împăcat și recunoscător pentru fiecare zbatere, căutare a sensului, a adevărului, a lui Dumnezeu, pentru toate întrebările legate de lumea interioară și exterioară.
Sufletul meu este recunoscător pentru fiecare neîmplinire, frustrare, emoție negativă, durere, suferință, tot acest drum greu, pe alocuri, a dus la trezirea sufletului, entitatea esențială a sinelui meu.
Mai presus de orice rol pe care îl am, de orice activitate sau idee colorată, sufletul meu este recunoscător pentru experiența de a fi femeie, de a fi în corp de femeie, de a fi în suflet de femeie, de a fi în energie de femeie. Mi-e atât de drag să fiu femeie! Este atât de împlinitor să fiu femeie! Iubesc să fiu femeie! 🙂
Sufletul meu este complet!
Fără împăcare… și mai mult decât împăcare, profundă recunoștință pentru absolut tot ce ai trăit, oricât de nedrept sau traumatic ți-a părut la un moment dat, nu poți intra în contact cu sufletul tău. Trecutul nu poate fi schimbat, orice context trecut nu mai poate fi modificat, ce se poate schimba este sufletul tău, sub imperiul unei emoții, recunoștința, care îl trezește la viață, îi schimbă optica asupra trecutului, prezentului și viitorului.
Pare așa de simplu când te gândești la actul de a fi mulțumitor, aparent este o schimbare care se poate întâmpla într-o zi și de acolo toată viața să fie transformată… însă până la ziua în care te întâlnești cu recunoștința deplină, sufletul tău trece prin văi adânci și piscuri înghețate.
Industria de miliarde de dolari a dezvoltării personale se bazează pe faptul că tu ești greșit, ai nevoie de schimbare, dar paradoxul este că schimbarea benefică pentru tine vine doar atunci când nu mai dorești să schimbi ceva, când ești în deplină acceptare a tot ce a fost, a tot ce este și va fi.
Tu nu ai nevoie să te schimbi! Tu ai nevoie de un suflet trezit, care înțelege ce s-a întâmplat în trecut, dar pentru că „frunza cade nu când vrea, ci când i-a venit timpul”, așa este și cu înțelegerea profundă: vine la timpul ei.
Povestea fiecărui om este o călătorie surpriză – doar deschide-te spre a înțelege călătoria fascinantă a sufletului tău!
Ai răbdare cu tine, cu ce trăiești, tratează-te cu iubire, și compasiune, dragă om, dragă femeie.