Astăzi Debora împlinește 23 de ani: La mulți ani, minunata noastră!
Noi credem în forța cuvintelor, această lume infinită care înalță sufletul și oferă speranță chiar și în circumstanțe debilitante, de aceea am rugat familia, rude și prieteni să scrie ce înseamnă Debora pentru ei. Vrem ca ea să știe cât este de iubită, de apreciată, ce înseamnă pentru noi și că suntem alături de ea mereu, oricând, oriunde, prin orice ar trece.
Tata: Din buchetul de flori a lui tata, Debo e cea mai gingașă, cea mai sufletistă, cea mai deosebită dintre cele mai deosebite flori. Debo simte cu ceilalți, este darnică, iubitoare, grijulie, atentă, pe lângă frumusețea pe care o are, aceste lucruri au scos-o în evidență mereu.
Mama: Debora are un suflet bun, ne iubește mult pe toți, este sinceră, are o frumusețe aparte, apreciez că e plină de speranță pentru viitor și este o luptătoare.
Alina (soră): O imagine pe care o am în minte, inseparabilă de Debo, își are originea în copilărie. Tata ne scotea la plimbare deseori, iar Debo stătea ultima, ca să nu se „piardă” nimeni. De fiecare dată când cineva rămânea în urmă, Debo striga în lacrimi: „Tata, așteaptă pe X să nu se piardă”. Debo a îmbogățit profilul familiei cu biografii, autobiografii și memorii ale celor mai importanți sau interesanți oameni ai lumii. Orice eveniment sau întâmplare, ea știe să o așeze într-un context istoric și cultural, să o lege de o biografie celebră sau pur și simplu să aducă o notă distinctă conversației, prin autenticitate și originalitate. Debo e cea mai corectă persoană pe care o cunosc, justețea este a doua ei natură, mereu gata să apere drepturile celor fără glas, mereu gata să-și prezinte viziunea rațională în chestiuni ambigue. Ahh, și cum, oare, aș putea uita de încăpățânarea-i legendară, care-mi încearcă pojghița subțire de răbdare? Prințesa mea, ar mai fi așa de multe de spus… prin câte emoții și controale am trecut în ultimele luni, cât am povestit, am râs și plâns împreună, cum am încercat să găsim un sens situației prin care trecem. Te iubesc mai presus de cuvinte. Te iubesc până la capătul lumilor știute și neștiute.
Georgiana (soră): Suntem un munte împreună, nimic nu ne poate separa. Surori. Prietene. Confidente. Terapeuți. Îndrumători. Suport neobosit. Ce bine ca suntem 7, în cifră stă toată magia. Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la Debora: Dacă el poate trăi fără tine, poți și tu trăi fără el. 🙂
Iulia (soră): Debo, când vine vorba de tine se declanșează automat în mine un sentiment puternic: simt o nevoie acută de a te proteja de tot și de toate. Însă recent mi-am dat seama că tu faci de fapt cărțile. 🙂 Când simt că pe pământ nu e dramă mai mare ca a mea, te aud pe tine: „Câte drame mișcătoare nu se pierd nepovestite în năpraznica vâltoare?” (A. Păunescu) Te iubesc pentru totdeauna și încă un pic!
Andreea (soră): Pentru mine, Debora a reprezentat mereu enigma familiei noastre. Am văzut-o mereu ca fiind o soră curajoasă, altruistă și corectă, dar totuși simțeam că nu mă pot apropia de îndeajuns de ea. Un lucru pozitiv pe care l-a adus situația actuală, ar fi faptul că am petrecut mai mult timp cu ea și am putut să descopăr „enigma”, în spatele căreia se ascundea, de fapt, un suflet de copil, poate la fel de fraged ca al meu. Încerc, ca de fiecare dată când un gând de deznădejde mă cuprinde, să îmi aduc aminte că toate lucrurile lucrează spre un bine suprem. Debo, te port în suflet și în gând, sper să simți cât ești de iubită.
Sara (soră): În calitate de soră mai mică, mă uit la Debo ca la modelul meu în viață, ești o eroină, vreau să știi că te iubesc, ești întotdeauna de bucurie plină.
Denis (frate): Debora pentru mine este sora pe care toată lumea și-o dorește, o prietenă la care poți apela mereu și un om binecuvântat cu multe calități. Am învățat de la ea să te iubești așa cum ești, să ai încredere în tine, că mereu ai ceva de spus și vei fi apreciat de persoanele dragi ție. Apreciez faptul că ea știe să te înțeleagă și îi poți spune orice, dar în același timp te și cearta ca să înțelegi ce greșești. 🙂
Luci & Tabita (fratele și cumnata): Pentru noi Debora este o războinică cu inima neînfricată, o ființă plină de optimism care sfidează circumstanțele. Debo nu se lasă descurajată de obstacolele care îi apar în cale, tinde să se ambiționeze și să le treacă pe toate cu bine. Are multe calități și una dintre ele este încrederea. A demonstrat asta atunci când a început lupta cu zâmbetul pe buze! Îi dorim multă putere și decizii de care să fie mândră!
Pango, răsfățatul nostru canin, deși i-a distrus numeroase perechi de pantofi Deborei, e vocal și convingător când spune că vrea multe plimbări cu Debo și recompense fără număr. 😀
David (prieten): Debora, am patru gânduri pentru tine: Încredere. Binecuvântare. Credință. Mergi cu Dumnezeu în fiecare zi.
Cezara (prietenă): Cum zicea prietenul nostru comun, Mircea Eliade: „Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” Haide să nu ne cheltuim geniul și nici să nu ne dăm demisia din omenire, iubita mea. Acesta a fost tot un prieten de-al nostru, Cioran. Asta ne leagă!
Miriam (prietenă): Debora, îmi îndulcești cu bunătate fiecare moment trist și îmi tai din visare când norii-mi par pufoși. Când Dumnezeu te-a lăsat în viața mea cu siguranța a vrut să învăț de la tine spiritul de sacrificiu, bunătatea, realitatea și câte altele. Ar mai fi multe, dar las un TE IUBESC care le spune pe toate. 🙂
David (prieten): Sunt câteva cuvinte prin care pot să descriu prima zi în care ne-am cunoscut mai bine: rochie vișinie, ochii albaștri, aparat dentar, scaune de plastic, lumânări de ceară și un cer de vară. Dacă nu îți amintești, e vorba de seara de la banchetul tău din clasa a XII-a, atunci a fost pentru mine ziua începerii prieteniei noastre. La fel cum spune William Shakespeare în Sonetul 18, „te asemăn cu o zi de vară”.
Mona (prietenă): Draga mea Debora, aș fi vrut să fiu și eu înzestrată cu darul vostru de a scrie, dar pana mea nu este așa de talentată. Cred că important este ce simt pentru tine și asta este o afecțiune sinceră și profundă, încă de când erai mică. Apoi ai crescut și ai devenit o surpriză deosebită pentru mine. Profunzimea și inteligența alegerilor tale m-au uimit permanent. Ești o ființă foarte dotată și, contrar lucrurilor prin care treci acum, sunt sigură că Stăpânul nostru te iubește mult. Am învățat acum de la tine, o dată în plus, că și în suferință și în deznădejde se poate zâmbi. Ești o încurajare și un model. Te iubesc în fiecare zi mai mult și doresc și Îl rog mereu sa te vindece pentru că „El vindeca orice boala și iartă orice fărădelege”. Domnul să te binecuvânteze!
Dani & Tabita & copiii (verișor și familia): Foarte greu să descriem în câteva cuvinte ce înseamnă Debo pentru noi, totuși, ne-a uimit grija ei pentru alții: ne-a chemat la spital să ne luăm rămas bun și ea se îngrijea ca Denis să facă demersurile pentru schimbarea liceului, stătea cu perfuziile de chimioterapie și ea voia să o știe pe Iulia bine, întreba de Ben dacă mai are febră, de Dani cum stă cu licența, dacă Elias a știut la examene și exemplele pot continua… în ciuda tuturor durerilor, nu și-a plâns de milă, bucuria și zâmbetul ei ne molipseau și pe noi.
Am învățat foarte multe de la Debo în ultimele patru luni, dar cel mai mult ne-a fascinat modul în care Dumnezeu S-a îndurat și a lucrat până acum.
Mihaela & Alexia & Eliza (mătușă și verișoare): Debora este prima mea iubire, mă leagă multe emoții și amintiri de ea, încă de când era mică. Acum, când a crescut, este un sprijin și un ajutor de nădejde. Te iubim și ești în sufletul nostru. (Mihaela)
Ce înseamnă Debora pentru mine? Persoana care întotdeauna este hotărâtă în ceea ce face, veselă și cu zâmbetul pe buze, mereu elegantă și aranjată. (Alexia)
Apărător în momente grele, aceasta înseamnă pentru mine Debora. (Eliza)
Teodora Tătar (dirigintă): Debo pentru mine este eleva care mă scoate din zona de confort cu afirmații foarte pertinente. În același timp este un om cu valori și principii de viață foarte sănătoase, un om mereu pregătit să te ajute. Cel mai mult apreciez la ea sinceritatea și curajul.
Radu Câmpean (profesor): Activitatea de dascăl oferă posibilitatea interacțiunii cu mulți elevi. Fiecare își are locul și rolul lui, însă câțiva reușesc să rămână într-o galerie aparte. Din această galerie face parte și Debora: o fată avidă de cunoaștere și care a reușit printr-o combinație antitetică de rușine și curaj, să provoace discuții interesante la orele de teologie. O percep ca o fată cu o frumusețe interioară deosebită, luptătoare și care a descoperit sensul existenței – Dumnezeu!
Costel Toma (mentor și prieten): Am cunoscut-o pe Debora în urmă cu 2 ani. Era o copilă care privea plină de entuziasm spre viitor, care își dorea să aibă succes și, de asemenea, să aibă un impact în viața oamenilor din jurul ei. Ceea ce pot spune acum, este că Debora nu mai este o copilă, este o femeie în toată firea, maturizată ca urmare a situaților dificile prin care a trecut. Dar mai mult decât atât, este un om care a înțeles ce este cu adevărat succesul, și anume: să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, iar atitudinea pe care o are în această luptă are un impact profund în viețile noastre, și mai mult decât atât, este un impact spre veșnicie. Și până la urmă, ce își poate dori un om mai mult decât a cunoaște ce înseamnă cu adevărat succesul și să aibă un impact veșnic în viețile oamenilor din jur?
Profit de acest moment să mulțumesc eu, Debo și toată familia pentru susținerea pe care am primit-o în ultimele luni. Am învățat în aceste momente că familia înseamnă putere, împreună este gestionabilă orice situație dificilă, iar umanitatea, grija, iubirea, rugăciunea și spiritul practic fac diferența dintre viață și moarte, la propriu.
Dorim ca tot binele revărsat înspre noi să se întoarcă asupra voastră și a tot ce iubiți înzecit.
#alăturideDebo