În durere se află sămânța transformării pozitive

În cursul vieţii, durerea este inevitabilă pentru orice om, iar diferența apare după experimentarea acesteia, când unii oameni devin cinici, răi și răzbunători, în timp ce alții se lasă transformați de suferinţă într-un mod care conduce spre dezvoltare și înțelegere mai profundă a vieții. Durerea se regăseşte în spectrul emoțiilor umane, pe lângă bucurie, încântare, fericire, mulțumire, dezgust, tristețe, teamă și alte câteva nuanțe ale lor.

Este cât se poate de firesc să dorim experimentarea cât mai multor emo­ții pozitive și să fugim de cele negative. Ba chiar ne facem un obiectiv din a evita cu orice preț durerea sau suferința, însă în trăirea emo­ții­lor negative se află lecții prețioa­se pe drumul devenirii.

Catalogăm durerea ca fiind fizică, emoțională şi spirituală. Durerea fizică se referă, evident, la disconfortul resimţit în corp, indiferent că vorbim despre o banală durere de cap sau cele mai atroce suferinţe pe care le poate avea un om la acest nivel fizic.

Durerea emoțională poate fi localizată, de asemenea, în corp, iar numeroase studii ima­gistice arată că atunci când suferim durerea respingerii, de exemplu, se activează părți din creierul nostru care acţionează când avem dureri fizice. Cauzele durerii emoționale se referă la abandon emoțional, respingere, înșelarea încrederii, trădare, jignire, dispreț, critică, denigrare.

Durerea spirituală este mai degrabă un freamăt după înțelegerea și căutarea lui Dumnezeu, o tânjire după o viață mai apropiată de valorile spirituale.

Emoţii bazale şi complexe

La nivel colectiv suntem uniți, dincolo de ADN-ul similar în proporție de peste 95%, de trăirea comună a emoțiilor pe care le avem.

Cercetătorul Paul Ekman a mers la cele mai îndepărtate triburi și culturi de pe glob pentru a identifica și cartografia pe chipul uman emoții: bucurie (fericire), tristețe, dezgust, surprindere (uimire), teamă, furie. Au fost numite emoții bazale, deoarece se regăsesc la fiecare om, indiferent unde se află pe pământ, și de la ele pornesc emoții mai complexe. 

Nici un om nu poate evita durerea în viață, dar este de specificat că unii trăiesc o cantitate dispro­por­ționată de durere față de alții, exprimată prin pierderi, boală, suferință emo­țio­nală etc.

Nu-mi propun să abordez ce este de făcut atunci când trăim durerea fizică, pentru că este de compe­tența medicilor să pună diagnostice și să fixeze linii de tratament atunci când situația o impune.

Nu-mi propun nici să abordez durerea spirituală, pentru că de acest aspect se ocupă preoții, duhovnicii, care ne pot spune ce este de făcut în astfel de situații și cum ne putem apropia de Dumnezeu.

Îmi propun să vorbesc despre cum putem gestiona durerea emoțională mai bine, segment care intră în competența specialiștilor în sănătate mintală.

Suferinţa şi ritmul vieţii

Am ascultat și extras temele predilecte din cele mai crunte suferințe ale oamenilor, începând cu lucrarea de licență, concentrată pe situaţia părinților care și-au pierdut copilul/copiii în moduri tragice, dar și în cadrul practicii individuale.

Întrebarea este ce putem face atunci când simțim că durerea emoțională ne răvășește în urma pierderii, abandonului sau dezamăgirii?

Durerea te învață să încetinești ritmul vieții, pentru că suferința emoțională îți lungește timpul de reacție, te face să te axezi doar pe sarcinile urgente, cele strict necesare, deoarece o parte din resursele tale interioare sunt canalizate spre vindecarea durerii, acceptarea ei, furie și întrebări.

Durerea pe care o simți are un sens şi de aceea trebuie să fie acceptată, pentru că ea te învață lecţia umanului, smerenia, altfel spus esențialul, te aduce cu picioarele pe pământ, în realitate. Aşadar, respiră și ancorează-te în prezent când durerea te învăluie.

Frângerea este normală atunci când trăim durerea, dacă nu ne-am apleca și frânge, durerea ne-ar rupe și așa s-ar naște trauma, un eveniment pentru care psihicul nu are resursele disponibile să-l gestioneze și să-l metabolizeze.

Din această cauză schimbarea este inevitabilă, după ce trăim o durere intensă emoțională. Este o reacţie normală să vrei să fugi de durere, să o anesteziezi, e normal să te simți inconfortabil cu ea, dar aceasta va trece încet-încet, inima se va vindeca, rănile se vor cicatriza.

Nu este o soluţie să te arunci în relații ocazionale, în băutură, substanțe interzise sau distracție, pentru că astfel vei ,,anestezia” durerea şi vei pierde sensul pe care îl dă aceasta. Nu eşti singurul care treci prin durere. Eșecul sau experiența de a o lua de la capăt ni se întâmplă tuturor, se numește viață.

Cu toții suntem pe maluri diferite ale aceluiași râu: astăzi mă confrunt eu cu durerea sau eșecul, mâine te vei confrunta tu cu ele.

Stadii ale durerii

Când durerea este trăită intens, o simplă amintire, un loc sau o expresie pot declanșa o avalanșă de emoții. Elisabeth Kubler-Ross a teoretizat stadiile durerii sau ale pierderii pe care le putem experimenta atunci când traversăm decesul cuiva apropiat, destrămarea unei relații, divorț, o respingere majoră sau pierderea locului de muncă.

Negarea este primul stadiu al durerii și are legătură cu dificultatea acceptării pierderii. Furia provine din frustrarea pierderii și întrebările care derivă de aici.

Negocierea se axează pe ceea ce se poate rezolva din situația dată.

Depresia este stadiul în care persoana nu mai este motivată să mai facă ceva pentru a schimba starea lucrurilor.

Acceptarea situației duce la restabilirea stării de bine și trasarea unor concluzii legate de evenimentul traversat. Când traversezi durerea pierderii, toate aceste stadii le poți experimenta într-o zi.

Uneori, pentru a nu pierde familiaritatea cu care eram obișnuiți, suntem dispuși să facem compromisuri, să renunțăm la valorile noastre, să ne umilim de frica pierderii, însă provocarea este să trăiești adevărul chiar și atunci când ai de pierdut pe moment. Așa este corect și moral.

Felul în care percepi ceea ce simți e important, de aceea trebuie să ai răbdare cu tine, să fii indulgent cu momentele tale de cumpănă, situațiile în care crezi că ai eșuat sau greșit. Poate simți că vrei să te vindeci mai repede sau să faci mai bine față schimbării, însă te sfătuiesc să îţi oferi atât timp cât este necesar pentru a te vindeca emoțional, a-ți recăpăta încrederea în viață și în tine.

Un adevăr valabil atunci când suferim este că ne vindecăm lângă oamenii apropiați sufletului nostru, care sunt acolo cu prezența blândă, de non-judecată, gata să ne ofere sprijin și ajutor, să ne asculte, să fie un umăr pe care să ne plângem durerea.

Lumea ar fi un loc mult mai prietenos, dacă am avea curajul să ne deschidem cu vulnerabilitate și cu dorința de a ne înțelege mai bine experiențele, în prezenţa persoanelor potrivite. Deși sună clișeic, fiecare expe­riență pe care o traversăm are un rol definit în dezvoltarea noastră și ne învață lecții necesare pe drumul evoluției.

În final, dă-mi voie să-ți spun că tu nu poți să fii o călăuză spre vindecarea emoțională a celorlalți dacă nu ai fost frânt la rândul tău, dacă nu ai experimentat pierderea și rana în suflet, însă, dacă durerea a produs în tine o înțelegere a vieții și dezvoltare, poți să fii alături de cel aflat în suferință și să îl ajuți cu o vorbă plină de blândețe, cu un sfat, să realizezi cone­xiunea umană.

*Articol publicat și în Ziarul Lumina.

Exit mobile version