Săptămâna aceasta am trăit un scenariu pe care l-am rulat, aproape ad literam, în urmă cu doi ani.
Plecasem într-o excursie pe alt continent, iar când m-am întors lumea întreagă era schimbată de contextul pandemic.
Am plecat într-o lume normală și m-am întors într-o lume schimbată, șocată de o femeie îmbrăcată toată în sac menajer în aeroport, străzile goale și știrile care-ți ridicau anxietatea la paroxism.
Acum, la doi ani distanță, mi se pare ireal că la câteva sute de kilometrii de noi oamenii fug sau luptă pentru a supraviețui.
Îngheț orice emoție ca să nu simt groaza ce au trăit-o bunicile mele, în ultimul război mondial, iar ca să nu deschid o discuție complexă de psihogenealogie, amintesc doar că viața noastră la nivel celular începe în pântecele bunicii noastre, pentru că toate ovulele pe care le vom avea de-a lungul vieții se formează în uter când avem doar 4 luni, în burta mamei.
Prin urmare, memoria celulară e un fapt, somatizăm experiențele trecutului traumatic, chiar dacă noi nu am trăit fizic acele evenimente.
Nu am știut să spun nimic, nu am putut să scriu nimic.
Azi, în timp ce mă uitam la o clădire recondiționată din oraș, impresionată de ideea renașterii din cenușă, un gând și-a făcut loc în mintea mea: conceptul de eroism.
Trăim vieți destul de banale, ca să nu spun că suntem conduși de frici, în marea majoritate a acțiunilor noastre, dar în interiorul ființei se află în fiecare dintre noi arhetipul eroului sau salvatorului.
Societatea abundă de imaginile intimidate ale super-eroilor: Batman, Iisus, CheGuevara, aceste personaje care sunt mult prea depărtate de noi și posibilitățile de a ne ridica la standardele sau capacitățile lor. Știm că nu vom ajunge niciodată acolo.
În schimb, acum, se prefigurează la orizont, în contextul actual, ideea omului erou de lângă tine, vecinul tău de la graniță.
Și ceva se trezește la viață în noi ca dintr-un somn adânc.
Și eu pot fi așa.
Și eu pot acționa așa, dacă sunt animat de valorile relevante pentru mine: apărarea familiei, patriotism, justiție, solidaritate.
Eu pot fi un erou dacă-mi urmez, cu prețul vieții, faptic, valorile.
E frapantă ideea aceasta.
Viața ta se împarte în două din momentul în care pui mâna pe o armă să-ți aperi familia, orașul, țara, libertatea.
Aperi, cu orice preț, valorile în care crezi.
Ești un erou, fără dubii.
Ne inspiri. Ne uităm la tine cu admirație. Ne dorim să avem curajul și determinarea ta. Vocea. Îndrăzneala. Vrem să sfidăm răul, moartea, așa cum o faci tu.
Undeva, în amestecul celulelor noastre, tânjim după sensul pe care valorile apărate cu prețul vieții ni-l oferă.
De asta președintele Ucrainei este omul momentului, un simbol al rezistenție, un adevărat lider pentru momentul actual de cumpănă. La fel civilii care au pus mâna pe arme să-și apere libertatea, familia, țara, valorile.
Tu poți fi un erou, deși săptămâna trecută erai un om care-și trăia viața în cel mai banal scenariu: muncă, timp cu familia și hobby-uri.
Uite că acum, plăcile tectonice ale istoriei, te pun într-o postură care trezește în tine eroul, luptătorul, salvatorul.
Asumă-ți riscuri, uneori cu prețul vieții și amintește-ți în fiecare clipă că viața și moartea sunt în mâna lui Dumnezeu.
Urmează-ți idealurile și visele, chiar cu riscul de a fi frânt și amintește-ți că oricât de jos vei ajunge relațional, financiar sau emoțional, șansele le oferă Dumnezeu, nu oamenii.
Am văzut oamenii fără șanse de reabilitare, teoretic, dar care au sfidat orice parcurs previzibil și s-au reinventat din cele mai dramatice experiențe.
Acționează conform valorilor umane: respect, demnitate, bunătate, atât față de vecinii de la graniță cât și față de omul din casa ta sau vecinul de palier.
Și tu poți fi un erou. În fiecare zi.