Stau în același salon și pe același pat de spital ca acum trei săptămâni când familia îmi pregătea înmormântarea.
E dureros să trăiești momentele în care simțeai duhul morții lângă tine și te pregăteai spiritual să pleci.
Ce am simțit în acele momente că mai conta?
Doar ce am lucrat pentru Cristos și am fost îndurerată să constat cât de puține roade erau în coșul vieții mele…
Cum aș fi putut sta în fața Lui cu mâinile goale, cu iubirea și răbdarea Lui irosite și cu viața mea trăită aproape în zadar?
Atunci am văzut ca într-o oglindă chipul și sufletul meu și m-a zguduit plânsul.
În tot acest timp El și-a arătat iubirea și a pregătit fiecare detaliu al vieții mele, iar eu nu făcusem altceva decât să mă lăfăi în bunătate.
Cum puteam sta atât de nepăsătoare?
Până când mai iroseam rugăciunile oamenilor?
M-am rugat să îmi lase viața doar dacă îl voi onora prin ea pe El și doar dacă va fi o stâncă pentru alți oameni.
Cristos a ales să-mi mai dea zile, săptămâni, luni și poate chiar ani, dar dacă mâine va spune că e gata, voi pleca, știu un singur lucru: „Pentru mine a trăi este Cristos și a muri e un câștig”.
Fie El totul și îndeajuns pentru mine.
(Debora Rotaru, 22 iulie, 2022)
#alăturideDebo