La un exercițiu de identificare a celor trei valori care-mi definesc viața, am descoperit că, pe lângă libertate și profesionalism, bunătatea este printre primele trei valori pe care le am în vedere cu prioritate.
Ulterior, mi-am pus întrebarea în ce măsură este bunătatea o valoare pentru societatea românească de astăzi sau, ca să fiu mai concretă, în ce măsură a fi un om bun este o calitate pozitivă și de dorit pentru noi în contextul actual.
La prima vedere am fi înclinați să spunem că valorile promovate și râvnite de majoritate sunt posesiunile materiale, influența și puterea sub orice formă s-ar manifesta ea. Dacă ne uităm la numeroasele campanii de strângeri de fonduri pentru diverse cauze, suntem înclinați să spunem că atunci când ne este atinsă o coardă sensibilă, când se face apel la emoții, punem mână de la mână, ne sacrificăm chiar, pentru a susține o inițiativă nobilă sau o cauză în care credem. Fapt meritoriu, desigur.
Totuși, în ciuda excepțiilor fericite, observ că în majoritatea cazurilor este nevoie de curaj pentru a fi bun, este nevoie de curaj pentru a te ridica și a emite o atitudine diferită și umană față de o situație sau o persoană. Pare desuet să fii bun, pare naiv și prostesc, pare că ești un om ușor de exploatat. Îți prezinți o față vulnerabilă a ta, iar mai târziu acest fapt poate să-ți aducă dezavantaje în raport cu cineva care manifestă răutate sau neutralitate față de aceeași situație.
Chiar dacă există riscuri și uneori dezavantaje, îmi propun ca bunătatea să mă caracterizeze în toate relațiile mele interumane. Pentru că este o valoare personală, iar un om împlinit trăiește în acord cu valorile lui. Pentru că am simțit beneficiile unei vieți conduse de bunătate. Pentru că la rândul meu am experimentat și experimentez zilnic bunătatea lui Dumnezeu față de mine și consider că este datoria mea să ofer mai departe ceea ce primesc.
Studiile din psihologia pozitivă disting trei tipuri de bunătate sau compasiune: bunătatea îndreptată spre alte persoane care se referă la dorința activă de a-i ajuta pe ceilalți, bunătatea primită de la alte persoane și autocompasiunea sau bunătatea pe care mi-o arăt mie însumi în raport cu diverse situații de viață.
Pentru a avea o bunătate echilibrată și sănătoasă în relația cu ceilalți și cu noi înșine este necesar să avem toate cele trei componente. A fi bun cu semenii, dar a fi excesiv de aspru cu tine nu este de dorit, iar pe termen lung acumulezi frustrare și nefericire.
Ca un argument important în pledoaria bunătății, amintesc că există numeroase beneficii studiate și validate științific care ne arată recompensele în a fi (mai) buni cu ceilalți și cu noi.
Omul se face plăcut prin mărinimia lui (în alte traduceri „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, scrie în cartea Proverbelor, 19, 22. Aici este evidențiat rolul social al bunătății: un om bun va fi un om pe care îl vei dori în preajma ta, un om lângă care te vei simți prețuit, apreciat și în siguranță.
De asemenea, bunătatea joacă un rol important în sănătatea noastră psihică: oamenii care manifestă bunătate sub toate cele trei aspecte ale ei raportează un nivel mai ridicat al fericirii, o stimă de sine mai bună, un nivel mai scăzut al singurătății, o reglare mai bună a emoțiilor și vulnerabilitate scăzută la depresie.
În ceea ce privește aspectul biologic, trăsătura de bunătate și compasiune este corelată cu longevitate și sănătate fizică bună chiar și la vârste înaintate, alături de risc diminuat de boli cardiovasculare și un sistem imunitar mai puternic.
Chiar dacă aceste beneficii sunt măsurabile și scalabile, ele vin ca o consecință a ce suntem și a eticii pe care ne-am format-o de-a lungul vieții prin deciziile mici și mari pe care le-am luat.
Aspectele minore sunt definitorii pentru formarea bunătății ca trăsătură caracterială: a căuta o informație pentru cineva, a strânge în brațe un semen care trece printr-o perioadă dificilă, a face voluntariat într-un ONG sau a te implica financiar, atât cât îți permite bugetul, într-o cauză cu care rezonezi, iată cum lucruri simple ajung să-ți ofere satisfacție și împlinire.
Virtuțile se cultivă, iar bunătatea nu face excepție.
În primul rând, bunătatea se cultivă prin conștientizare. Conștientizarea înseamnă că treci prin viață treaz și atent la ce se întâmplă în jurul tău și cu tine. Înseamnă că ești receptiv la nevoile celorlalți, dar și la nevoile tale. Conștientizarea înseamnă că simți cu cel de lângă tine, dar îți permiți să fii bun cu tine, să îți cunoști și accepți limitele și durerile.
În al doilea rând, bunătatea se cultivă prin alegere. Aleg să fiu bun, chiar dacă îmi este mai comod să-mi întorc capul, să mă prefac că nu am văzut durerea și nevoia celuilalt. Trec peste pasivitate și mă implic activ sau discret în a-i face omului de lângă mine viața puțin mai bună, să-i aduc poate o lumină în ochi și speranța în suflet.
Nu este nevoie de gesturi mari sau de cuvinte meșteșugite, ci de o inimă caldă și de un suflet atent, echilibrat și împăcat cu sine.
În aceasta constă, iată, curajul de a fi bun.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.