Anxietatea socială este a treia cea mai comună tulburare și cea mai răspândită dintre tulburările anxioase. Debutează în adolescență, mai târziu decât în cazul fobiilor specifice, dar mai devreme decât în cazul tulburării de panică, iar diferențele între cele două genuri nu sunt atât de evidente.
De regulă, anxietatea socială apare pe fondul altor tulburări anxioase sau afective (tulburare depresivă majoră, tulburări bipolare) și consum de substanțe.
Câteva dintre criteriile de diagnosticare ale anxietății sociale, conform Manualului de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, sunt: frică marcată sau anxietate în legătură cu una sau mai multe situații sociale în care persoana ar putea fi evaluată de către alții, persoana se teme că se va comporta într-o manieră ce va fi evaluată negativ sau va fi vizibil anxios/anxioasă.
Pentru că situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate, acestea sunt evitate sau îndurate cu frică sau anxietate intense.
Simptomele sunt disproporționate în raport cu pericolul real reprezentat de situația socială și în contextul sociocultural.
Acestea durează minimum șase luni și cauzează distres semnificativ clinic sau afectează funcționarea socială, ocupațională sau alte domenii importante ale funcționării. Astfel de simptome nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanțe sau unei condiții medicale.
Printre cele mai comune explicații privind originea (etiologia) anxietății sociale amintim trăsături de personalitate care predispun la inhibiție și frică de evaluări negative, factori de mediu care se referă la un mediu fie aversiv, fie extrem de competitiv, interacțiunea gene-mediu și factori cognitivi care se referă la interpretarea eronată a situațiilor sociale.
Psihoterapia funcționează în majoritatea cazurilor de anxietate socială, însă dificultăți pot apărea în cazurile de deficit cognitiv sau nivel educațional scăzut.
Intervenția psihoterapeutică se poate realiza individual sau în grup și vizează, în primă fază, psihodiagnosticul și evaluarea clinică pentru a determina intensitatea simptomelor și măsura în care funcționalitatea este afectată.
Urmează apoi partea de psihoeducație, în care are loc normalizarea simptomelor și răspunderea la toate întrebările persoanei care suferă de acest tip de anxietate.
Câteva dintre metodele folosite în cadrul psihoterapiei sunt expunerea în imaginar, în cadrul jocului de rol, în vivo, în mediul virtual, cu distragerea atenției sau inducerea relaxării. De asemenea, antrenamentul asertiv, tehnicile de relaxare și tehnicile de respirație sunt utile în timpul expunerii.
Trainingul abilităților sociale are rolul de a pregăti persoana pentru diverse situații, prin însușirea unor abilități sociale de bază: comunicarea cu interlocutorul, exprimarea, mimica, gesturile, managementul stresului etc.
Criteriul încheierii terapiei nu este reprezentat de remiterea tuturor simptomelor anxietății sociale, ci se recomandă continuarea terapiei, urmată de reevaluări constante, în cazul persoanelor care au înregistrat un progres lent, din cauza severității simptomelor sau comorbidităților.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.