Nu cunosc o lucrare mai profundă în noi precum cea a iubirii. Dincolo de orice costuri, lucrarea iubirii în noi ne conduce spre desăvârșire. E atât de multă umbră în noi, dar și multă lumină pe care iubirea o potențează și e capabilă să o amplifice. „În toate poveștile de dragoste există întotdeauna ceva care ne apropie de eternitate și de esența vieții, pentru că poveștile de dragoste conțin toate tainele lumii”, scrie Paulo Coelho.
M-am întrebat care sunt modurile în care iubirea ne schimbă. În ultimele luni am simțit atât de aproape săruturile reci ale morții şi am devenit conștientă de iubirea pe care nu credeam că o am în mine şi care s-a arătat în mod natural prin renunțarea la ego în maniere pe care nu le-am anticipat.
Nu am traversat niciodată o situație de criză atât de uriaşă ca îmbolnăvirea surorii mele şi care m-a învățat ce este sacrificiul, dorința de a-i fi celuilalt bine cu orice preț, grija, preocuparea, atenția, resursele emoționale și materiale alocate celuilalt.
Toate acestea compun iubirea în moduri pe care le știam doar teoretic.
Simboluri ale iubirii
La fel cum unul dintre gesturile de iubire ale Mântuitorului Hristos îl reprezintă pâinea și vinul, trupul și sângele Lui cu care ne împărtășim, gustând astfel în cel mai profund sens viața Lui, la fel iubirea care merge până la jertfă înseamnă să i te oferi celuilalt cu totul, să-i oferi energia ta, timpul tău, să-i dăruieşti iubirea până la sacrificiu, devotamentul, afecțiunea.
Iubirea e încărcată de simboluri, care sunt o transfigurare a realității pe care o trăim, iar a te dărui celuilalt îmi pare cel mai profund simbol, cea mai adâncă manifestare de iubire.
Aparţii omului care te iubeşte cu trup şi suflet. El are drept asupra ta, în sensul în care îți influențează în mod direct deciziile pe care le iei sau opinia lui contează mai mult decât dorințele tale.
A iubi înseamnă jertfă, la propriu.
Rosturi ale privirii
Privirea este una dintre modurile de a arăta iubirea. În privire se vede totul, și iubirea, și ura, și indiferența, și curiozitatea, și interesul.
Poți să mimezi fericirea printr-un zâmbet, poți mima tristețea prin lacrimi, poți mima furia prin a fi încruntat sau supărarea prin încrucișarea brațelor și postura aplecată a corpului.
Nu poți mima, însă, iubirea, pentru că ea se vede prin ochi, toată căldura care nu poate fi ascunsă, tot dragul pe care nu-l poți prefabrica, toată acceptarea care rămâne acolo, indiferent cât de supărat ești pe celălalt.
Iubirea se vede și în gesturile de tandrețe transpuse în grija faţă de celălalt, preocuparea pentru starea lui de bine, dragul de el.
Atingerile sunt dovada iubirii.
Elif Shafak scrie că „e un prag după care vorbele nu ne mai pot sluji. Când vei păși pe tărâmul iubirii, nu vei mai avea nevoie de vorbe. E oare vreo cale de-a pricepe ce înseamnă iubirea fără să iubești mai întâi? Iubirea nu poate fi lămurită. Poate fi doar trăită. Iubirea nu poate fi lămurită, și totuși lămurește totul”.
Pentru mine, iubirea înseamnă dorinţa de a ține de mână persoana iubită chiar şi când sunt supărată, de a fi atentă la nevoile celuilalt.
Când iubeşti, nu te temi de răutăţile celuilalt, de provocările sau problemele lui, pentru că ştii că există resursele de a le depăși.
Iubirea o recunoști dintr-o mie de alte emoții.
Toate poveștile bune sunt povești despre iubire.
Iubirea presupune construirea unui spațiu de siguranță pentru celălalt, astfel încât el să aibă libertatea de a-și exprima emoțiile, pozitive sau negative, să se simtă în siguranță cu tine.
Uneori, iubirea este sarea care ne împiedică să ne descompunem, atunci când viața e debilitant de grea și te simţi iremediabil copleșit.
Poate fi învățată dragostea?
Învățăm iubirea în primii ani de viață din atingeri, privire, din grijă, din responsivitatea la nevoile noastre, din îmbrățișări și prezență. Când creștem, o recunoaștem acolo unde o întâlnim, nu neapărat datorită vorbelor, ci datorită atitudinii și a privirii pe care psihicul nostru o recunoaște instinctiv.
Poate că nu ai simțit vreodată iubirea în modul acesta, poate că părinții nu s-au ocupat de tine în felul în care să ducă la înțelegerea iubirii și recunoașterea ei. Dacă acest lucru s-a întâmplat, e foarte probabil ca în tine să fie încă un copil rănit, care are nevoie să învețe cum arată iubirea.
Nu vei putea face tranziția către vârsta adultă până când nu vindeci acel copil interior: te întorci înspre el cu compasiune și înțelegere, îl strângi în brațe, îi oferi afecțiunea de care avea nevoie.
Poate vei plânge, poate va durea cumplit încât vei avea senzaţia că rămâi fără suflu, poate va dura un an sau doi ani. Este nevoie de timp pentru vindecare, pentru a deveni un adult sănătos, care poate iubi matur.
Sunt șanse să învăţăm iubirea prin a fi atenţi la celălalt și a-i oferi apreciere, încurajare, suport.
Câteodată, totul se învață.
Chiar şi ultimul tren este cel bun, dacă te duce acolo unde îți dorești. Și ceasul al doisprezecelea e mai bun decât nici o șansă.
Și dacă ai pierde totul, doar pentru că ai trăit iubirea, ești cel mai norocos om din lume. Tot ce trebuie să faci este să-i mulțumești celuilalt pentru că l-ai întâlnit, pentru că ți-a dat ocazia să simți iubirea.
Aș spune că nu e greu să trăiești iubirea, greu este să rămâi în iubire toată viața, să gestionezi într-un mod firesc o relație în care flacăra dragostei să rămână aprinsă.
La finalul zilelor, nu va conta câte bunuri materiale ai agonisit în viaţă, cât de mare e casa ta, ce maşină ai, ci oamenii pe care i-ai iubit, lucrurile bune pe care le-ai făcut și care-ți aduc starea de împlinire, ce şi cât ai investit în cei de lângă tine.
Cum scria Nichita Stănescu: „Și nu va mai fi nici ieri, nici azi, nici mâine… va fi doar atunci când am râs sau am plâns, odată, împreună”.
Mă întreb dacă pot fi cuprinse complet vreodată toate modurile în care iubirea ne schimbă, dar cert este că o face la nivel celular.
Sensurile iubirii nu pot fi predate într-o școală, implementate la fel ca o curriculă, ele se descoperă personal, pe măsură ce viața îți aduce în față experiențe de tot felul.
Cred că lucrarea iubirii în noi nu se poate încheia vreodată, nu știu să fie om care să spună că a descoperit toate sensurile iubirii, de aici nu mai este nimic nou de experimentat sau descoperit.
Viața este o călătorie în care comorile spirituale și emoționale adunate determină calitatea și frumusețea ei.
Rămâi aproape de tine și de sursa iubirii.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.