Definim iubirea în trei moduri: atașament, atracție romantică (cunoscută ca îndrăgostire sau intimitate emoțională) și atracție sexuală.
Am scris despre stilurile de atașament și cum ne influențează relațiile aici, vă recomand să citiți despre stilurile de atașament, este o lectură utilă, care vă poate lămuri sau rezolva multe dileme.
În varianta ideală, toate aceste trei componente le experimentăm alături de o singură persoană: suntem atașați, atrași romantic și sexual de partenerul nostru.
În varianta neideală, dar destul de frecventă, putem fi atașați de cineva, atrași romantic de altcineva și atrași sexual de o altă persoană, iar de aici un întreg șir de drame pe care le rulăm de secole și ruminații legate de faptul că uite, putem iubi mai mulți potențiali parteneri deodată.
Nu iubești mai mulți oameni deodată, ci fiecare răspunde unui segment specific de nevoi pe care le ai.
Faptul că suntem într-o continuă căutare a aventurii (sau cuceririlor) vorbește despre imaturitatea noastră și lipsa disponibilității de a construi ceva durabil lângă un partener, chiar dacă aceasta vine la pachet cu o doză de monotonie și obișnuință, iar homonii căutării aventurii se mai domolesc.
Cunoaștem clasicul argument: „Îmi iubesc soția/soțul, dar o/îl iubesc și pe amantă/amant.”
Nu spun că e bine sau rău, însă cred că aceste situații sunt prilejuri necesare pe care viața ni le oferă de a ne uita cu multă atenție la relația în care suntem, să vedem ce ne lipsește, ce am pierdut, ce ne dorim de fapt, ce putem vindeca, repara sau abandona.
Fiecare context este complex și nu se pot ofer prescripții standard, decât dacă ai o pereche de ochelari de cal pe ochi și ești orb la nuanțele subtile alte planetei pe care viețuiești.
Pare mai ușor să spunem ce este iubirea, dar și abordările de tipul „ce nu este iubirea” sunt la fel de necesare. Uneori poți defini mai bine un concept spunând ceea ce nu este, decât ceea ce este.
Iubirea nu este suficientă
O să spun de o mie de ori că este mai important respectul decât iubirea. Abilitățiile sociale și de relaționare construiesc iubirea matură.
Spune-mi cât poate rezista o relație în absența empatiei, în absența interesului real față de ce simte celălalt?
Spune-mi dacă o relație rezistă pe termen lung fără să ai abilități de gestionare a conflictelor sau de compromis?
Iubirea este baza pe care se clădește relația. De acolo intervine ceea ce ești tu ca om, ce ai construit în absența unei relații.
Practic, fiecare interacțiune pe care o ai cu cei apropiați, familia și prietenii, modul în care te raportezi la ei, cum îi respecți și tratezi, vorbește despre cum te vei comporta în relația de iubire după ce poleiala aparențelor va cădea și va rămâne esența.
Iubirea nu este sufocare, dar nici independență
Unii își doresc mai mult spațiu în relație, alții își doresc mai puțin spațiu.
O parte din cupluri fac majoritatea activităților împreună, o parte din cupluri fac majoritatea activităților separați și se reunesc apoi în activități comune. E în regulă, atâta timp cât spațiul personal și limitele pe care le comunici cu transparență și onestitate îți sunt respectate, iar tu faci același lucru la rândul tău.
Iubirea nu este indiferență față de nevoile partenerului
Majoritatea conflictelor din cuplu se nasc deoarece nevoile unui partener nu sunt satisfăcute.
Cum știm ce nevoi sunt legitime și ce nevoi nu sunt nelegitime?
Următoarele sunt nevoi legitime: nevoia de siguranță și predictibilitate, nevoia de afecțiune, nevoia de intimitate sexuală, nevoia de conectare emoțională, nevoia de a fi admirat și validat de partener, nevoia de a fi înțeles, non-judecat.
Ca să ai o relație fericită, atât tu cât și partenerul trebuie să aveți aceste nevoi satisfăcute cel puțin minimal.
Uneori, ca să obținem ce vrem, recurgem la manipulare, învinovățire, victimizare, amenințări, reproșuri, lacrimi, jurăminte. Avem un întreg arsenal pe care-l folosim fără echivoc când vine vorba de a obține ce ne dorim.
Provocarea este să conștientizăm aceste jocuri, cât de toxice sunt pe termen lung pentru relație și să învățăm să comunicăm cu asertivitate. E un exercițiu esențial și o condiție necesară pentru un nivel moderat sau ridicat al satisfacției în cuplu.
Relațiile sănătoase se cultivă și cresc, în primul rând, cu atenție față de tine, cu iubire de sine, compasiune, acceptare și vindecarea (sau cel puțin procesarea) traumelor.
Ele nu sunt o întâmplare, ceva ce ți se întâmplă, iar tu ești un spectator pasiv.
Să-ți găsești „marea iubire” e o binecuvântare pentru viața ta, să o menții, însă, reprezintă adevărata miză și provocare. Acest proces durează o viață și dă-mi voie să-ți spun că reușita lui necesită angajamentul tău total.
Fără munca interioară susținută a ambilor parteneri sunt convinsă că nu există fericire în cuplu.
