Ce am învățat la Auschwitz?

Într-un fel sau altul, mereu am fost o voce puternică în mediul meu împotriva nedreptății, discriminării, batjocurii sau ostracizării altora, pe rațiuni ideologice, în special, sau orice alte motive, atâta timp cât acțiunile celuilalt nu-i afectau în mod direct pe alții.

Consider că atunci când ne facem că nu observăm nedreptatea, sub orice formă ar fi ea, răul crește, capată putere cu acordul tacit al meu și al tău.

Nu cred că scuzele sunt justificate, mai ales acum, când cu ajutorul rețelelor de socializare putem să arătăm că nu trecem cu vederea nedreptatea asupra celorlalți. Sau abuzul de orice fel, sau corupția, sau tot ce este injust pe lumea asta.

În luna mai am fost într-o scurtă excursie în Polonia, obiectivul principal fiind vizitarea lagărului german de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

Nu mi-am propus să scriu despre asta, deoarece nu am simțit că aș avea ceva relevant de spus.

Când am intrat în lagăr, m-au invadat toate poveștile cutremurătoare citite, toate documentarele văzute și rapoartele citite.

Simțeam că e ireal, știam că în locurile acelea au intrat sute de mii de oameni, copii, femei și bărbați și au „ieșit” morți sau firicele de fum din coșurile crematorilor.

Atunci, am ales în mod conștient, pentru a nu fi copleșită emoțional, să-mi anesteziez orice sentiment. Efectiv mi-am concentrat toată atenția pe ghid și am vizitat totul ca și cum aș fi mers într-o grădină botanică. Simțeam că nu am instrumentele psihice necesare să cuprind toată durerea și suferința concentrată într-un perimetru atât de restrâns.

Ulterior, după ce am ajuns acasă și au trecut câteva zile, am reușit să desfac bucată cu bucată ce am văzut și să extrag câteva concluzii personale, dar pe care aleg le împărtășesc.

Ne uităm la astfel de evenimente din istorie și credem că am depășit etapa aceea de evoluție colectivă, că acum suntem diferiți, mai buni, mai omenoși cu sentimentele și viața celorlați. Adevărul este, însă, că tot cockteilul acela distructiv de atitudini, emoții, preconcepții, judecăți și sentimente există încă în noi.

Se revarsă spre un partid politic, spre un om de pe Facebook, spre vecinul de la etajul I la care-i miros pisicile, spre oamenii care mă deranjează mai mult sau mai puțin.

La Cluj o văd împotriva ungurilor.

La prietenii mei o văd împotriva PSD.

La mine o văd împotriva vecinului meu.

O văd în jigniri și postări zilnice pe rețelele de socializare, arena modernă de luptă.

I-am linșa pe cei de lângă noi care ne stau ca o suliță în coaste, din diverse motive, dacă am avea puterea și contextul favorabil.

Nu a fost o concluzie ușor de acceptat, dar prefer să nu mă fac că nu observ elefantul din cameră.

M-am tot gândit la mecanismele din spate și la câteva explicații fiabile pentru atitudinile defensive atât de întâlnite astăzi la noi, cei care ne pretindem evoluați spiritual ca ființe umane și (destul de) evoluați ca societate.

M-am gândit și la soluții, am scris mai pe larg despre ele aici. 

La fel cum în urmă cu mii de ani a ști să mânuiești sulița pentru a doborî mamutul și a-ți asigura hrana ție și familiei era esențial, astăzi mamutul e gata tranșat și ambalat, dar ai nevoie de alte abilități, la fel de necesare.

Toleranța la incertitudine, de exemplu, și văd lipsa asta la oamenii educați, cu școală, cu lecturile la zi, dar care pretind că dețin adevărul de netăgăduit într-un subiect interpretabil.

Creștem înfierați de mediul de referință, e un fapt pe care nu are sens să-l negăm, dar este necesar să facem următorul pas și să flexibilizăm convingerile cu care am crescut, sub presiunea maturității și a unei lumi în continuă schimbare.

Bineînțeles că nu vorbesc despre valorile și principiile identitare, ci despre opiniile religioase (în special), politice, culturale.

În astfel de privințe, a rămâne convinși că suntem etalon general, nu demonstrăm decât primitivismul și infantilismul gândirii noastre.

Este dificil pentru mințile noastre să digere intoleranța la incertitudine, dar e un exercițiu necesar, atât de necesar.

Ca să vezi cât de diferiți suntem, nu trebuie să mergi în America de Sud sau Africa, uită-te la vecinul de bloc sau prietenul tău.

Dacă pe el și diversitatea ideilor lui nu le poți accepta, nici nu are rost să aduc în discuție o cultură sau o ideologie total diferită.

Nu militez pentru un ecumenism ieftin sau pentru o globalizare care șterge diferențele dintre indivizi sau culturi.

Vorbesc despre nocivitatea și nonsensul dușmăniei, urii, superiorității iluzorii și defăimarii semenului, practicată atât de comună în rândurile noastre.

Fanatismul și extremismul sunt nocive, în orice ambalaj ar veni ele.

Aș declara obligativitate pentru Legea Respectului.

Suntem diferiți. E un fapt pe care ai face bine să-l accepți. Respectă unicitatea și diversitatea celui de lângă tine.

Nu ai dreptul să-ți impui opiniile sau crezurile, oricât de valabile ar fi pentru tine. În cel mai bun caz le exprimi și împărtășești cu ceilalți, dar nu emiți judecăți de valoare pentru că nu toți sunt ca tine, etalonul Universului.

Până la urmă, adevărata măsură a evoluției personale este exprimată de faptul că reușești să-ți înțelegi condiția și limitările, renuntând la pretenția că deții adevărul absolut.

Văd parada vomitivă a principiilor morale neîncercate, în care spunem noi cum ar trebui să acționeze cineva într-o situație sau alta.

Sau judecăm alegeri care nu ne privesc pe baza principiilor și etaloanelor personale.

Suntem buni și morali majoritatea, deoarece contextul de viață nu a scos din noi lucruri care ne-ar îngrozi și le-am nega cu vehemență în condițiile actuale.

La Auschwitz am învățat cât de nociv este să îl văd pe cel care este diferit de mine dușmanul meu.

La Auschwitz am învățat că lumea poate fi mai puțin violentă prin toleranță.

La Auschwitz am învățat că nu sunt măsura unei lumi care are șapte miliarde de persoane.

La Auschwitz am învățat cât de mult rău poate face un om aflat într-o poziție de putere.

La Auschwitz am învățat că măsura iubirii față de om e acceptarea diversității semenului tău.

La Auschwitz am învățat că trebuie să-ți ridici vocea și să vorbești împotriva nedreptății și abuzului, în orice timp și în orice loc, oricât de mare ar fi prețul.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

5 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Anonim
Anonim
4 years ago

Când am intrat în lagăr, m-au invadat toate poveștile cutremurătoare citite, toate documentarele văzute și rapoartele citite.

Fara a incerca sa minimalizez sau sa justific tragedia de acolo, las un link pentru a completa tabloul documentar

Anonim
Anonim
4 years ago

Ps. Mi-ar placea ca pe acest blog sa fie activat tagul “blockquote”

Anonim
Anonim
4 years ago
Reply to  Alina

la asta

You May Also Like