Nu sunt o cinefilă, spre rușinea mea. Întotodeauna am considerat că o carte nu poate rivaliza cu un film, deoarece lumea pe care tu o creezi citind o carte, personajele, acțiunile, ambianța, modul în care faci conexiuni și suprapui evenimente peste ceea ce tu ai experimentat, poate să-ți furnizeze infinit mai multă bogăție intelectuală și emoțională. Pot număra pe degete filmele la care m-am uitat și care au fost inspirate de cărți.
E o părere, prin urmare e încărcată de subiectivism. Lumea cinematografiei chiar te poate îmbogăți… și recunosc, puține lucruri rivalizează cu un film bun, un vin bun și o companie bună.
E prima dată în viața mea când mă uit la un sezon. Știam că pentru mulți din colegii mei de facultate, sezoanele erau acele tentații irezistibile din cauza cărora, nu de puține ori, s-au picat examene.
Am început să mă uit la Doctor House la începutul verii, într-o perioadă în care nu mai voiam să-mi petrec timpul liber citind, pentru că eram epuizată. M-am uitat constant, dar au fost zile și chiar săptămâni în care am fost prea ocupată să mă uit.
Azi am făcut un calcul simplu și am descoperit că m-am uitat aproape 123 de ore, sau cum ar veni, 5 zile și câteva ore la cele 8 sezoane.
House este medic diagnostician, unul dintre cei mai buni. Fiecare episod (cu puține excepții) se ocupă de diagnosticarea unui caz care pentru alți medici este un nod gordian. Împreună cu echipa lui descurcă ițele celor mai complicate boli și ițele celor mai fascinante povești de viață. În fapt, seva serialului este personalitatea lui mizantropă și briliantă.
Ce am învățat de la Doctor House?
Geniul are puțină nebunie. În cazul lui, multă nebunie. Singura scuză pentru toanele lui multe și diverse, pentru personalitatea lui care frizează imposibilul, pentru modul în care îi tratează pe membrii echipei, prietenul cel mai bun și șefa lui este genialitatea minții, modul în care face legături cu cele mai neașteptate fapte, evenimente sau întâmplări. Fără mintea lui, renumitul departament de diagnostic nu ar exista.
Mediul de viață este important. Într-o proporție covârșitor de mare suntem produsele mediului în care trăim. Poți cunoaște un om doar observându-i mediul. Renumita echipă a lui House cercetează fiecare casă, atât pentru a găsi substanțe, medicamente și orice ar putea da indicii pentru găsirea diagnosticului, dar și pentru a vedea mediul de viață al pacientului.
Toată lumea minte. Inițial am considerat că e o mantră a serialului, un fel de replică care îl face mai popular. Surpriză, toată lumea minte, la fel cum toată lumea moare. Și asta o spune o tipă care din dorința de a fi corectă și onestă nu a copiat în liceu și facultate. Totuși, la o analiză mai atentă, am descoperit câte lucruri ascund și despre câte am mințit. Cine e fără vină să arunce primul cu piatra.
Sarcasmul, ironia și disprețul față de alte persoane, maschează o durere interioară imensă, răni nevindecate și tipare greșite perpetuate la nesfârșit. Probabil Doctor House este unul din serialele care indirect arată cât de importantă este psihoterapia. Fiind dependent de Vicodin, ajunge într-un centru de dezintoxicare. Acolo are loc o transformare a personalității lui punctată foarte realist. Ajunge el însuși să realizeze de ce își sabotează fericirea, curmând din fașă fiecare relație sau ajutor din exterior, ajunge să fie pus față în față cu aspectele problematice ale personalității lui. De asemenea, învățăm un adevăr de bază: oamenii nu se schimbă în mod fundamental, oricât de bine intenționați ar fi cei din exterior. Se pot schimba doar prin conștiență și muncă interioară, muncă de ocnaș în cazul lui. Și în cazul nostru, că doar suntem din aceeași plămădeală.
Oricât de multe argumente raționale ai aduce, oamenii se agață uneori foarte puternic de convingerile lor eronate. Prin natura serialului, echipa lui House este pusă față în față cu tot soiul de oameni: militanți împotriva vaccinurilor, vegani extremiști (o fi un pleonasm?), mame care-și supra-supraprotejază copilul sau copiii, persoane care cred în tot felul de teori conspiraționale, într-un cuvânt o lume pestriță, plină de provocări etnice, culturale, rasiale, religioase, intelectuale și mai ales emoționale.
Regulile sunt pentru proști. Nu e genul de afirmație pe care să o iei ad-literam. Ideea din spate este următoarea: avem reguli pentru orice, e ușor să-ți spună cineva ce să faci în legătură cu diverse aspecte. Pentru creierul tău este o economie de resurse, asta nu înseamnă că e benefic pe termen lung, ci doar îți dezvoltă automatismul de a lăsa pe altcineva să gândească pentru tine. Albert Einstein spunea: „O încredere prea mare în autoritate este dușmanul adevărului.”
Să știi să citești un om după trăsăturile faciale e recomandat, la un moment dat te poate scuti de multă vorbărie inutilă. Am avut un iubit care avea abilitatea asta perfecționată la nivel de artă. Îi dădeam o poză cu cineva și îmi spunea aproape orice despre acea persoană, cu o acuratețe incredibilă. M-a inițiat și pe mine în asta, de exemplu, când mergeam la o terasă sau la un restaurant, luam ca și reper cuplul la care aveam cea mai mare vizibilitate și îi studiam cu ajutorul trăsăturilor faciale. Chestia asta e știință, deoarece tot ceea ce suntem ajunge să se tatueze pe chipul nostru, mai devreme sau mai târziu, practic, destinul este ceea ce „des-ții”, ca emoții și atitudine. A fost momentul în care am realizat că a fi psiholog înseamnă a avea mai mult ochii și urechile deschise decât gura. Ei bine, House știe asta foarte bine. A fost ca un refresh la toate lecțiile pe care le-am primit la un moment dat.
Acordați-i o șansă serialului asta, s-ar putea să vă placă.
