Cât valorează un om discret?

Pe măsură ce trece timpul și ai tot mai multe experiențe cu oameni diferiți, începi să apreciezi diverse calități umane, unele care inițial nu-ți stârneau nici o reacție.

Ce înțeleg prin sintagma „om discret”? O persoană care este preocupată de viața ei, nu de a ta. O persoană care nu-ți pune întrebări foarte personale sau incomode la puțin timp după ce v-ați cunoscut. O persoană care nu face presupuneri despre viața ta, nu-și dă cu părerea despre ce trebuia să faci și cum. Un om care nu intră cu bocancii în intimitatea ta, cerându-ți socoteală pentru alegerile sau deciziile tale.

Fac parte dintr-o familie mare, cu multe mătuși, unchi, verișori, destul de mulți prieteni, iar familiaritatea aceasta creează câteodată un mod de a trăi foarte colectiv. Toată lumea știe aproape orice despre toată lumea și o bună parte din timp se judecă deciziile și alegerile celuilalt.

Noi, ca indivizi și ca popor, trebuie să învățăm decența, care sunt limitele până la care putem intra în viața unui om, astfel încât să nu devenim de evitat.

Am mai spus și o spun în continuare: libertatea e o valoare nucleică pentru mine. Aceasta înseamnă că mă deranjează atunci când vii tu, orice relație ai avea cu mine, să-mi impui ceva, să-mi judeci alegerile sau deciziile.

Pot spune că nu am făcut ceva în viață și să nu vină cineva să-mi spună că a fost greșit: alegerea liceului, alegerea facultății, scrisul pe un blog, plecatul de acasă, alegerea masterului, ca să nu mai vorbesc de prieteni și relații, că aș putea scrie o saga.

Nu cereți informații și explicații despre chestiuni din viața celuilalt care sunt private, care nu vă privesc.

E atât de obositor să dai explicații, e atât de umilitor să te justifici mereu.

În fapt, de ce să fac asta, de dragul conversației, pentru a satisface nesățioasa poftă de știri a cuiva?

Unul dintre principiile mele sună așa: „Mă privește ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, sistemul de educație, sănătate, chiar și politica, dar nu mă interesează cu cine se întâlnește deseară mătușa mea, de ce a divorțat colega, cu cine se culcă prietena mea, unde a mers în concediu X, Y, sau Z, nu e problema mea, nu e viața mea, nu mă preocupă pe mine”.

Eu nu dau raportul nimănui și nici nu cer altora să mi-l dea. E un mod în care eu înțeleg libertatea personală.

Ați fi uimiți să vedeți de câte griji se va elibera mintea, dacă-l lăsați pe fiecare în pace și nu transformați curiozitatea într-o vocație, într-un job full-time.

Așa am ajuns să apreciez oamenii discreți, neintruzivi. Am întâlnit câțiva de toată frumusețea și am realizat că vreau să petrec o viață în preajma acestor ființe angelice. Mă simt relaxată în preajma lor, mă simt respectată, mă simt liberă să comunic, nu să răspund la un set de întrebări, ca mai apoi să primesc o notă a vieții sau a relațiilor mele.

Scrie la Carte: „Să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici ogorul, nici boului aproapelui tău”. Pe lângă asta, aș mai adăuga un singur lucru: „Să nu te mai intereseze nevasta/bărbatul aproapelui tău, sau caii putere de sub capota mașinii lui, sau cât l-a costat casa”.

O viață ai, să te intereseze ce se întâmplă în ea și calitatea ei.

Aș putea continua cu părinți care se bagă în căsnicia copiilor care sunt la casa lor: Când faceți un copil?, De ce nu vă mutați?, De ce mergeți acolo?, De ce mergeți în vacanța aceea? și multe altele.

Ce aș face eu? Politicos, cu asertivitate, le-aș spune că sunt adult, împreună cu partenerul decid ce facem, unde mergem, ce cumpărăm, iar pe ei îi rog să nu se mai preocupe excesiv, pentru binele ambelor relații. Oamenii te vor respecta când pui limite.

A nu se confunda „Nu îți spun nimic despre orice ai face” cu „Nu îmi pasă de tine”, ci a se înțelege că e vorba de educație și respect. E vorba despre a nu-i impune cuiva, nici măcar copilului, deciziile tale sau ce crezi tu că e mai bine pentru el.

Aveți cea mai vagă idee despre ce simt copiii cu vieți ratate pentru că fac meseria pe care mama și tata au dorit-o? Ca să nu mai vorbim de alegerea partenerului de viață. Ei bine, eu cunosc câțiva (mai mulți, de fapt) și realitatea e că nu o duc bine deloc.

Una din modalitățile prin care am evoluat ca specie a fost încercarea și eroarea, așa se evoluează și individual.

Dacă greșești ce se întâmplă? În cel mai rău caz mori, ceea ce e puțin probabil, sau suferi consecințe pe o anumită perioadă de timp. Trezește-te la viața reală și greșește, așa înveți, așa evoluezi, îți ratezi lamentabil viața dacă stai în coconul tău, ascultând mereu de cei din jurul tău.

Să fii sigur că ei proiectează pe tine dorințele lor neîmplinite și aspirațiile lor ratate, cu speranța inconștientă că le vei duce tu mai departe.

Concluzia? În cele mai multe cazuri nici nu e vorba de ce vrei tu, ci de ce își doresc ei de la tine.

Avem o teamă de eșec teribilă, de asta nu începem Start-up-ul acela la care ne tot gândim de doi ani, de asta ne e teamă să vorbim în public, să facem echitație, să sărim cu parașuta sau să scriem o carte. Dacă gândeau așa și proto-strămoșii noștrii, acum frecam două pietre pentru a face focul.

Fă lucrul pe care vrei să-l faci, înfruntă-ți teama, lărgește-ți zona de confort sau stai și fă ce spune mama, tata, sora, matușa, vecinul, un tip de la televizor, nici nu prea contează cine, că mereu se va găsi un expert în viața ta care să-ți taie elanul, să-ți ucidă visul, sau să-ți spună să fii realist, că ce vrei tu nu are nici o șansă, nu se poate, mai degrabă se întoarce Pământul pe orbită decât să-ți reușească ție afacerea aia.

Un eșec e mai de dorit decât să nu faci nimic. Eșecul te împinge mai departe, ai învățat ceva.

Bine, am înțeles, dar cum pot și eu să fiu un om discret, recunosc că toată viața mea am comentat și jurizat ce fac alții.

În primul rând, ascultă omul din fața ta. Coboară cât mai repede de pe piedestalul de om care știe tot și deschide-ți urechile. Cel de lângă tine e diferit de tine. Are un temperament, vise, aspirații și un trecut diferit de al tău. Ce vrea el să facă e problema lui, luată pe considerente personale, pe dureri pe care tu nu le știi, pe zeci de variabile ale vieții lui pe care nici măcar nu le intuiești.

În al doilea rând, nu-l judeca și critica, chiar dacă îți spune ceva ce nu-ți convine. Dă-i câteva sugestii neintruzive, împărtășește-i experiența dacă ai trecut și tu pe acolo, dar lasă-l pe el să ia decizia. Asigură-l de suportul tău și spune-i că dacă are nevoie de ajutor ești acolo.

Acestea sună a abordări civilizate. Așa înveți să fii delicat și discret cu cei din jurul tău. Culmea, vei vedea că după ce nu-ți mai dai tu cu părerea despre tot și toate, cel de lângă tine chiar vine la tine să-ți împărtășească ce are pe suflet.

Acestea fiind spuse, mă întreb, cât valorează un om discret?

Unii spun că valorează cât PIB-ul României. Eu spun că valorează cât PIB-ul Americii, Chinei și Japoniei la un loc, plus peștera cu comori a Piraților din Caraibe, plus toate cărțile din lume.

Subscribe
Notify of
guest

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

2 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Anonim
Anonim
5 years ago

De cand valoarea unui om se masoara in PIB-uri?
PS. Am inteles paralela, dar tot nu-mi pica bine comparatia. Mai ales cand tot articolul vorbeste despre altfel de valori.

You May Also Like

Manifest al demnității

Observ în ultima vreme o suferință recurentă în relații, în sensul că oamenii nu știu să pună limite și să stabilească granițe în relațiile cu ceilalți. De aici rezultă o…
View Post