Recent, foarte recent, am terminat definitiv o relație care a durat mai mult de doi ani.
În fiecare zi am spus că nu voi scrie despre asta, e prea personal, doare prea tare, e prea devreme, nici măcar nu știau toți din cercul meu familial de relație și multe alte motive.
M-am trezit în dimineața asta și am știut că trebuie să scriu. Am blogul de aproape patru ani, scriu aici cu regularitate, vorbesc despre trăirile, emoțiile și experiențele mele cu onestitate, deschidere și umor, de ce nu aș vorbi despre un lucru semnificativ care mi s-a întâmplat?
Am decis să închei relația aceasta, după ce s-a întâmplat un eveniment peste care am decis că nu pot să trec și dacă nu voi pleca acum voi regreta peste ani.
Am crezut cu tărie că am luat decizia bună și corectă, cred și acum, doar că toată durerea care a venit la pachet nu a fost mai puțin cruțătoare.
Nici nu știu ce să scriu, cum să scriu, cu ce să încep.
Mă gândesc că aș putea scrie despre lucrurile pe care le-am făcut bine, apoi despre cele pe care le-am făcut rău.
Evident, mă voi referi exclusiv la mine. Despre foști numai de bine, se știe.
Un lucru pentru care mă felicit acum (și eu de puține ori mă felicit) este că am fost discretă cu relația mea.
Nu din cauză că am terminat-o acum, ci dacă mi-aș fi pus poze pe internet cu el, dacă toată familia și toți prietenii mei ar fi știu, cred că era mult mai dificil, atât din punct de vedere al despărțirii, cât și emoțional.
Am învățat de timpuriu, de la prietenele mele care și-au pus poze cu relațiile lor pe Facebook, în care își exprimau iubirea cu surle și trâmbițe, cât de jenant a fost totul când s-au despărțit. Ba chiar am fost uimită ulterior de cât de mult ne poate schimba o rețea socială.
Cum să-ți pui poze pe internet în care îi declari iubirea într-un mod atât de intim, când acasă el te abuzează sau este foarte gelos?
De ce minți, de ce ești falsă?
De ce ai poza în ceva ce nu ești?
Toate acestea le-am aflat ulterior de la prietenele mele după ce s-au despărțit, dar tot nu am putut să-mi scot din minte toată parada așa zise-i iubiri, expusă la vedere atât de strident și de fals. Viața mi-a arătat a mia oară că cel care exagerează expunându-și iubirea, în fapt nu are parte de ea.
Dacă nu ai cunoscuți care au avut parte de astfel de experiențe, gândește-te doar la actori când se despart și cât de hilare sunt de toate săruturile pasionale și declarațiile publice oferite pe covorul roșu, iar acum se târăsc prin tribunale pentru bunuri și custodie.
Știu, ție și mie (mai ales mie) nu ni se poate întampla asta…
Pe lângă motivele acestea, eu consider că discreția este crucială în viață.
Ce este discreția? Aici DEX-ul îmi dă câteva explicații foarte bune: persoană care știe să păstreze un secret, o taină ce i s-a încredințat, rezervat în vorbe, în fapte și în acțiuni, care nu atrage atenția, care este abia perceptibil (datorită intensității, dimensiunii), care este puțin intens.
Cred că discreția va intra în Top 5 valori personale, atât de mult rezonez cu toate explicațiile de mai sus.
Concluzia: faptul că nu m-am afișat cu relația și am fost foarte discretă cu ea, inclusiv în cercul de apropiați, m-a făcut să-mi dau seama cât de bună a fost decizia mea, de câtă umiliță și suferință inutilă m-a scutit.
Sugestie prietenească: fii discretă. Te scutește de mai multă suferință decât îți poți imagina. Nu-ți afișa în mod ostentativ relația pe rețelele de socializare.
Un alt lucru pentru care mă felicit este că viața mea nu s-a axat în exclusivitate în jurul relației, ci mereu am avut o viață socială activă și multe lucruri de făcut, iar relația a existat în paralel cu viața mea.
De exemplu, în ultima săptâmână am plecat de acasă dimineața și m-am întors mereu seara, fără să-mi planific asta, doar îmi urmam programul normal. Cum ar fi fost dacă aș fi investit exclusiv în relație? Nici nu vreau să mă gândesc.
În timpul zilei era totul aproape ok, apoape uitam de durerea aceea specifică, dar când mă întorceam acasă simțeam toate convorbirile neavute, pozele netrimise și sentimentele neexprimate, așa că ori citeam ceva ușor, ori mă uitam la un film și dormeam repede.
Aș spune-o cu zece guri cât de important este să-ți construiești o viață relativ satisfăcătoare în paralel cu relația, cât de important este să ai scopuri, să ai vise pe care să le urmezi, să ai planuri, nu doar să aștepți un prinț pe cal alb care te va salva de viața mizerabilă pe care o trăiești acum.
Scopul relației de iubire nu este să-ți schimbe viața în mod fundamental, ci mai degrabă să fie cireașa de pe tort, astfel încât dacă la un moment dat vei decide să pleci, să nu rămâi pustie și cu viața goală, deoarece tu ți-ai construit existența exclusiv în jurul unei relații.
Sugestie prietenească: Construiește-ți viața pe care vrei să o ai, fără să te axezi exclusiv pe relație.
Am găsit două lucruri pentru care mă felicit, în schimb, aș schimba sute de lucruri, începând cu mine.
Aș putea găsi zeci de lucruri pentru care să mă blamez. Acum nu mă ajută asta, dar sunt în proces de introspecție și revin cu update, cu învățămintele trase și lecțiile învățate.
Să auzim de bine.
