Opțiunile de viață sau spirituale ale oamenilor nu mai sunt un punct de interes pentru mine, deoarece consider că fiecare om se află pe propriul drum al devenirii, cu lecțiile pe care le-a asimilat, cu propria capacitate de a tolera incertitudinea, durerea sau ambiguitatea. Arhimede spunea: „Dați-mi un punct fix și eu răstorn Universul”. Și eu îmi doresc un punct fix, repere imuabile, stabilitate și constanță de la viață și relații, tinereţe fără bătrâneţe… doar că, undeva, pe acest drum realizez că nu eu fac regulile jocului.
Viața curge, iar datoria noastră este să nu fim victime, ci personaj principal în propria existență. Identitatea ne-o găsim singuri, scopul vieții, obiective pentru care să luptăm, de asemenea, le găsim singuri. Procesul devenirii este un drum solitar, pe care poți avea mentori sau ajutoare, dar tu ești actorul principal.
Suntem gata să ne rănim unii pe alții, în încercarea de a-i convinge pe ceilalţi să gândească ca noi, pentru că perspectiva proprie e cea mai bună, absolutul întrupat. Înainte de a avea o astfel de atitudine faţă de semeni, încearcă să ţii cont de câteva aspecte, care pot fi relevante în momentul în care eşti convins că tu deții adevărul şi vrei cu orice preţ să ţi se dea dreptate, pe care voi încerca să le punctez mai jos.
Scheme mentale deja existente
Suntem prizonierii mediului și familiei în care am crescut, de aceea când vine vorba de a vedea sau a gândi lucrurile și din perspectiva celuilalt, trebuie să ne amintim importanța de necontestat a contextului de viață, care este diferit pentru fiecare om. Celălalt este ceea ce este datorită mediului în care s-a născut şi a crescut.
Poveste valabilă şi pentru mine, și pentru tine, pentru noi toți.
Preluăm din mediu stimulii care se potrivesc crezurilor, credinţelor, noastre, creierul făcând o selecție şi alegând doar aspectele care se suprapun peste schemele mentale deja existente. Așa suntem, acesta e modul în care mediul de referință îşi pune amprenta pe fiecare dintre noi, fără excepție.
Dacă mă nășteam în Tibet, de exemplu, cel mai probabil eram budist, dacă mă nașteam în India, mă închinam în fața animalelor, considerându-le sacre, alături de alți un milion de zei, dacă mă nășteam în Franța, Italia sau Irlanda, probabil eram catolic…
M-am născut în România, ţară majoritar creștin-ortodoxă şi este normal să cred în Dumnezeu, să merg la biserică, să mor în religia în care m-am născut.
Ceea ce vreau să evidenţiez este atașamentul nostru faţă de o ideologie sau paradigmă care este, în fond, o întâmplare ce ţine de aspectele geografic, cultural, religios, politic în care ne-am născut şi crescut.
Suntem așa cum suntem pentru că ne-am născut într-un anumit context, nu prin căutare și alegere conștientă.
Câți dintre noi ne-am ales religia pe baza unei documentări prealabile și a căutărilor generate de întrebări?
Câți dintre noi am avut momente de introspecție și pe baza lor ne-am decis valorile, scopurile, vocația și filozofia de viață?
Cred că foarte puțini.
În mare, suntem o colecție impresionantă de ideologii preluate pe principiul așa se știe și se face de când ne-am pomenit.
Toleranța sănătoasă înseamnă să-l privim pe celălalt prin prisma experiențelor și contextului care l-a modelat, fără să-l judecăm sau să devenim agresivi chiar pentru că nu gândește, vorbește sau acționează ca noi.
Ne pretindem evoluați, dar în realitate, noi, oamenii, suntem gata să-i desfiinţăm pe cei care nu corespund grilei noastre, grilă personală care întruchipează, fireşte, absolutul în orice domeniu.
Costul de a pune la îndoială tot ceea ce știm este enorm pentru mintea noastră, care funcționează pe principiul economicității, dar este saltul de la individ la om.
În aceasta constă procesul de individuație.
Existența nu este o chestiune de ideologie, dogmatică, ci este mai degrabă un aspect care presupune să-ți exploatezi adâncimile interioare și lumea care se află în exteriorul tău.
De aceea, este important să cultivăm o gândire critică, să aflăm păreri pro și contra privitor la un subiect şi abia apoi să ne formăm opinia proprie.
Nu fi habotnic sau fanatic în ceea ce susții, ci crește-ți flexibilitatea mentală de a vedea nuanțele complexe ale lumii în care trăiești!
Ritmul firesc al vieţii
A călători este, poate, obiceiul care-ți deschide cel mai mult mintea, pentru că astfel vezi alte obiceiuri, cunoşti alți oameni, care au crescut într-un mediu diferit de cel în care te-ai dezvoltat tu, şi astfel realizezi că lumea aceasta este un loc vast, provocator, interesant, gata să fie explorat şi exploatat.
Întotdeauna să ai în vedere faptul că lumea nu are nevoie de părerile tale, de judecățile tale privitor la felul cum își trăiește unul sau altul viața, ci oamenii din jurul tău au nevoie de simpla ta prezență, de autenticitate, iubire, curaj.
Psihologul şi psihoterapeutul Claudia Crispolti scrie: „Lasă lucrurile să se strice, nu mai încerca să le ții împreună. Lasă oamenii să se enerveze, lasă-i să te critice, reacția lor nu e problema ta. Lasă totul să se destrame și nu-ți face griji pentru ce urmează. Unde să mă duc? Ce o să fac? Nimeni nu s-a rătăcit vreodată, nimeni nu a rămas fără adăpost. Ce e menit să plece va pleca oricum. Ce rămâne rămâne oricum. Prea mult efort nu este niciodată un semn bun (…). Dă totul Pământului și Cerului, roagă-te și dansează, dar apoi lasă să înflorească, iar frunzele uscate cad singure. Ceea ce pleacă lasă întotdeauna loc pentru ceva nou: sunt legile universale. Și să nu crezi niciodată că nu mai există nimic bun pentru tine, trebuie doar să încetezi să te agăți de ceea ce poate fi lăsat să plece. Doar când călătoria ta se termină se vor termina posibilitățile, dar până atunci, lasă totul să se destrame, las-o baltă, lasă să fie”.
Viața curge după un ritm firesc atunci când îi dăm voie să curgă. Să nu ne mai încrâncenăm atât în a dovedi pentru alții ce e corect sau nu.
Ai o singură viață pentru care ești deplin responsabil. Să faci tot posibilul să ai grijă de tine emoțional și fizic, iar apoi să dai mai departe binele în lume.
*Articol publicat și în Ziarul Lumina.